YouVersion
Pictograma căutare

Faptele apostolilor 14

14
1Pavel a intrat apoi împreună cu Barnaba în sinagoga iudeilor din Iconia. Acolo erau prezenți atât evrei, cât și oameni de alte naționalități. Vorbind celor adunați, au determinat pe mulți dintre ei să creadă. 2Dar unii iudei care nu crezuseră, au provocat pe cei care nu erau evrei să discute în contradictoriu cu Pavel și cu Barnaba. 3Ei au rămas totuși mai mult timp în Iconia și vorbeau curajoși despre harul oferit de Iahve. El susținea mesajul lor, confirmându-i autenticitatea prin lucrurile supranaturale și prin minunile pe care le făceau. 4Oamenii din oraș au format două grupuri: unii erau partizanii iudeilor, iar ceilalți îi susțineau pe apostoli. 5Iudeii (care nu crezuseră) și oameni din alte etnii care le erau ostili, au decis împreună cu liderii lor să provoace o revoltă și să îi omoare cu pietre. 6Dar când au înțeles intenția lor, Pavel și Barnaba au fugit în regiunea numită Licaonia și în vecinătățile ei. Acolo erau orașele Listra și Derbe, 7unde au continuat să predice Vestea Bună. 8În Listra exista un om ale cărui picioare erau paralizate. Având acest handicap fizic din naștere, nu putuse niciodată să meargă. 9În timp ce Pavel vorbea, el stătea jos și îi asculta mesajul. Pavel a privit direct spre el; și constatând că avea credință care i-ar fi facilitat vindecarea, 10i-a zis cu intensitate în voce: „Ridică-te și stai drept pe picioarele tale!” Atunci, dintr-o săritură, el a stat pe picioarele lui; și astfel a început să meargă singur. 11Când au văzut ce făcuse Pavel, mulțimile de oameni au strigat în limba licaoniană: „Au coborât zeii între noi sub formă de oameni!” 12Pe Barnaba îl considerau Zeus, iar pe Pavel îl numeau Hermes – pentru că el le prezenta Cuvântul. 13Templul lui Zeus era amplasat chiar la intrarea în oraș. Preotul lui a venit lângă porți cu boi și cu ghirlande de flori, intenționând ca împreună cu mulțimile de oameni, să îi sacrifice și să le ofere (lui Pavel și lui Barnaba) ca ofrandă. 14Când au înțeles intenția lor, Pavel și Barnaba și-au rupt hainele. Apoi au venit în mijlocul lor și au strigat: 15„Oamenilor, de ce faceți acest lucru? Noi suntem tot oameni ca voi! Și vă predicăm Vestea Bună, tocmai ca să abandonați aceste practici inutile și să vă întoarceți (în ce privește închinarea voastră) spre Dumnezeul viu. El este Cel care a creat cerul, pământul, marea și tot ce le populează. 16Până acum, a permis tuturor națiunilor să își decidă (plenar) modul lor de existență, 17deși El v-a demonstrat că există și v-a făcut bine, dându-vă ploaie din cer și favorizând productivitatea agricolă la timpul optim. Tot El este Cel care v-a oferit hrană (din abundență) și v-a umplut inimile de bucurie!” 18Cu aceste cuvinte, ei abia au reușit să oprească mulțimile de oameni din intenția lor de a li se închina oferindu-le animale sacrificate. 19Atunci, niște iudei care proveneau din Antiohia și din Iconia, au venit acolo și au provocat o reacție de respingere din partea acelor mulțimi de oameni. Astfel, Pavel a fost lovit de ei cu pietre. Apoi, considerându-l deja mort, l-au scos dintre ei, târându-l în exteriorul orașului. 20Dar când a fost înconjurat de discipoli, Pavel și-a revenit, s-a ridicat și a intrat în oraș. Apoi, a doua zi a plecat la Derbe împreună cu Barnaba. 21Au predicat Vestea Bună și în acel oraș, determinând apariția multor discipoli. Apoi s-au deplasat pe traseul Listra – Iconia – Antiohia. 22În acele localități au consolidat spiritual discipolii, încurajându-i să persevereze în ce privește credința. Apoi le-au mai precizat că pentru a intra în Regatul lui Dumnezeu, trebuie să suportăm multe necazuri. 23Au desemnat prezbiteri în fiecare comunitate (locală) de creștini; iar după ce s-au rugat (pentru ei) și au postit, i-au lăsat în grija lui Isus în care crezuseră. 24Trecând apoi prin Pisidia, au ajuns în Pamfilia. 25După ce au predicat Cuvântul (lui Dumnezeu) în Perga, au ajuns în Atalia. 26Apoi și-au continuat drumul deplasându-se cu corabia spre Antiohia. Astfel au ajuns în locul din care plecaseră după ce fuseseră predați harului lui Dumnezeu pentru această misiune. 27După revenirea lor, au convocat o adunare a comunității creștinilor, în cadrul căreia au relatat tot ce realizase Dumnezeu prin intermediul lor și cum a facilitat El credința celorlalte națiuni. 28Apoi au rămas acolo mai mult timp cu discipolii (lui Isus).

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate