YouVersion
Pictograma căutare

Faptele apostolilor 13

13
1În comunitatea creștinilor din Antiohia exista un grup format din profeți și din învățători. Din el făceau parte: Barnaba, Simon numit și Niger, Luciu din Cirena, Manaen care fusese crescut împreună cu tetrarhul Irod, și Saul. 2În timp ce (credincioșii din acea comunitate) slujeau lui Iahve și posteau, Spiritul Sfânt a zis: „Selectați pe Barnaba și pe Saul, având în vedere misiunea la care i-am chemat.” 3Atunci, după ce au postit și s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei și apoi le-au oferit ocazia să plece. 4Fiind trimiși de Spiritul Sfânt, Barnaba și Saul s-au dus la Seleucia; și de acolo au plecat cu corabia la Cipru. 5Când au ajuns la Salamina, au predicat Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile unde se întruneau iudeii. Împreună cu ei era și Ioan, ca slujitor. 6După ce au traversat toată insula și au ajuns la Pafos, au întâlnit un iudeu care pretindea că este profet, dar care în realitate era un vrăjitor. El se numea Bar-Isus 7și făcea parte din grupul privilegiat al proconsulului Sergius Paulus – un om (cunoscut ca) inteligent. El i-a chemat pe Barnaba și pe Saul, manifestându-și dorința să audă Cuvântul lui Dumnezeu. 8Dar vrăjitorul al cărui nume se traduce în limba greacă prin Elima, li se opunea și urmărea să devieze proconsulul de la (interesul lui pentru) credință. 9Atunci Saul, numit și Pavel, plin de Spiritul Sfânt, s-a uitat fix la el 10și i-a zis: „Ești un om plin de viclenie și de răutate, un fiu al Diavolului și dușman al oricărei idei corecte! Oare când vei înceta această denaturare a lucrurilor? 11Să știi că de acum încolo, mâna lui Isus va fi împotriva ta. Vei fi orb și pentru un timp nu vei mai vedea soarele!” Imediat a fost afectat de (un fel de) ceață care i-a provocat senzația de întuneric. Apoi el a solicitat pe cineva care să îl ducă de mână. 12Când a văzut ce se întâmplase, proconsulul a crezut și a fost foarte surprins de învățătura lui Isus. 13Pavel a plecat din Pafos împreună cu cei care îl însoțeau și au ajuns la Perga, în Pamfilia. Ioan s-a despărțit de ei și s-a întors la Ierusalim. 14Continuându-și călătoria, au plecat din Perga și au ajuns în localitatea Antiohia din Pisidia. Apoi în ziua Sabatului, au intrat în sinagogă și au stat jos. 15După citirea unor texte din lege(a mozaică) și din scrierile profeților, liderii sinagogii au trimis la ei pe cineva să le spună: „Fraților, dacă aveți un mesaj de încurajare pentru popor, (puteți să) vorbiți!” 16Atunci Pavel s-a ridicat, a făcut semn cu mâna (că intenționează să vorbească) și apoi a zis: „Bărbați israelieni și voi care nu sunteți evrei, dar care aveți respect față de Dumnezeu, ascultați-mă! 17După ce a ales pe strămoșii noștri, Dumnezeu a format din ei acest popor numit Israel pe care l-a onorat cu susținerea Lui când se dezvolta în țara Egipt. Apoi, acționând cu o mare forță (în favoarea lor), i-a scos de acolo. 18Aproximativ patruzeci de ani, El le-a suportat comportamentul în deșert; 19iar după ce a distrus șapte popoare în țara Canaan, le-a oferit teritoriul lor. 20Au trecut astfel aproximativ patru sute cincizeci de ani; și apoi El le-a dat judecători, până în perioada când a trăit profetul Samuel. 21Atunci ei au cerut un rege. Și pentru aproximativ patruzeci de ani, Dumnezeu le-a oferit pe Saul – fiul lui Chis – care era unul dintre descendenții lui Beniamin. 22Apoi El l-a îndepărtat (pe Saul) și le-a oferit pe David. Despre el a făcut următoarea afirmație: «L-am găsit pe David – fiul lui Iese – un om care Îmi satisface inima. El Îmi va îndeplini dorințele.» 23Conform promisiunii Sale, Dumnezeu a oferit Israelului un Salvator care face parte dintre descendenții lui David. Acest Salvator este Isus. 24Înainte de apariția Lui, Ioan predicase întregului popor Israel despre botezul (pe care îl făcea oamenilor în urma) pocăinței. 25Iar când era la finalul misiunii lui, acest Ioan a zis: «Cine credeți că sunt? Să știți că nu sunt eu Acela (pe care Îl așteptați). Ci El va veni după mine; iar eu nu merit nici să Îi dezleg încălțămintea din picioare.» 26Fraților, urmași ai lui Avraam și voi toți ceilalți care manifestați respect față de Dumnezeu, să știți că pentru noi a fost trimis acest mesaj al salvării! 27Locuitorii Ierusalimului și liderii lor nu au cunoscut identitatea lui Isus; iar prin faptul că L-au condamnat, au făcut să se întâmple exact cum preziseseră profeții din scrierile cărora se citește în fiecare zi de Sabat. 28Deși nu au găsit niciun motiv care să justifice omorârea Lui, ei i-au cerut lui Pilat să Îl condamne la moarte. 29Și după ce au făcut tot ce era scris dinainte despre El, L-au dat jos de pe lemn(ul crucii) și L-au pus într-un mormânt. 30Dar Dumnezeu L-a înviat! 31El Și-a făcut apariția de mai multe ori în fața celor care Îl urmaseră din Galileea la Ierusalim. Aceștia sunt acum martorii Lui înaintea poporului. 32Iar noi vă aducem această veste bună care se referă la faptul că promisiunea făcută părinților noștri 33a fost respectată de Dumnezeu acum, între noi, care suntem descendenții lor. Acest fapt fusese deja anunțat în al doilea Psalm, prin cuvintele: «Tu ești Fiul Meu! Astăzi Te-am născut!» 34El a mai vorbit și despre înviere, precizând că nu Se va mai întoarce în procesul descompunerii. Garanția respectării acestor promisiuni a fost precizată atunci când a zis: «Voi respecta cu cea mai mare seriozitate promisiunile sfinte pe care i le-am făcut lui David.» 35Iar în alt Psalm, El promite: «Nu vei accepta ca Sfântul Tău să fie afectat de descompunerea fizică.» 36După ce a slujit celor din vremea lui în acord cu planul lui Dumnezeu, David a murit și a fost înmormântat lângă părinții lui. Este evident că el a fost totuși afectat de descompunerea fizică. 37Dar Cel pe care L-a înviat Dumnezeu, nu a fost afectat de ea. 38Vă anunț deci, fraților, că aveți posibilitatea ca datorită Lui, să puteți fi iertați de păcate! 39Oricine crede (în El), este iertat prin El de toate acele păcate pe care legea lui Moise nu le putea ierta. 40Acum fiți atenți să nu se întâmple cu voi așa cum au spus profeții: 41«Priviți și mirați-vă, oameni calomniatori; pentru că voi face în timpul generației voastre o lucrare pe care nu v-ați imagina-o posibilă dacă nu v-ar relata-o cineva.»!” 42Când au ieșit (din sinagogă), oamenii i-au rugat să le vorbească și în Sabatul următor despre aceleași lucruri. 43După ce grupul din sinagogă s-a împrăștiat, mulți iudei împreună cu alți oameni religioși, adepți ai iudaismului, au mers după Pavel și după Barnaba care au vorbit cu ei și i-au încurajat să își continue viața în harul lui Dumnezeu. 44Când a venit ziua următorului Sabat, aproape toți oamenii din oraș s-au adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu. 45Văzând mulțimile de oameni care se adunaseră, iudeii au devenit foarte invidioși și au început să vorbească împotriva lucrurilor despre care predica Pavel, ridiculizându-l. 46Dar Pavel și cu Barnaba le-au zis curajoși: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia predicat întâi vouă. Dar pentru că nu îl acceptați și nici nu vă considerați demni de viața eternă, să știți că ne întoarcem spre celelalte națiuni. 47De fapt, așa ne-a și poruncit Isus, zicând: «Te-am desemnat să fii lumina națiunilor lumii, ducând salvarea până la marginile pământului.»” 48După ce au auzit aceste cuvinte, cei care nu erau evrei s-au bucurat, au glorificat Cuvântul lui Iahve, iar unii l-au și crezut. Aceștia erau dintre cei care fuseseră aleși să aibă viața eternă. 49Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea în toată acea zonă. 50Dar iudeii au determinat pe femeile religioase cu autoritate și pe liderii orașului să provoace o persecuție împotriva lui Pavel și a lui Barnaba. Astfel au reușit să îi expulzeze din teritoriul lor. 51Pavel și Barnaba și-au scuturat praful de pe picioare ca gest de protest față de ei; și apoi s-au dus în Iconia. 52Discipolii care se formaseră (ca rezultat al misiunii lor) erau plini de bucurie și de Spirit(ul) Sfânt.

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate