2 Corinteni 12:1-10

Trebuie să mă (mai) laud, deși nu câștig nimic din această laudă. Mă voi referi la viziunile și la revelațiile pe care mi le-a oferit Stăpânul. Cunosc un om (care este) în Cristos. Cu paisprezece ani în urmă, el a fost răpit până la al treilea cer; și dacă a făcut această deplasare împreună cu partea lui fizică sau fără ea – numai Dumnezeu știe exact; eu nu știu. Totuși sunt convins că acest om despre care numai Dumnezeu știe dacă a mers acolo cu corpul lui sau fără el, a fost răpit (și dus) în Rai, unde a auzit vorbindu-se despre lucruri care nu pot fi exprimate în cuvinte omenești și despre care nu îi este permis omului să vorbească. Acesta este omul cu care mă voi lăuda! Dar când mă refer la mine, nu mă pot lăuda decât cu punctele mele slabe. Deci dacă mă voi lăuda, nu voi fi un nebun, pentru că voi spune adevărul. Totuși, nu mă voi lăuda astfel, pentru ca nimeni să nu Își facă despre mine vreo părere care să nu corespundă cu faptele și cu vorbele mele. Și ca să nu fiu afectat de mândrie și să devin arogant din cauza acestor revelații speciale, mi s-a dat un „spin” în carnea corpului meu. El este un mesager al lui Satan. Până acum, L-am rugat pe Stăpân de trei ori să mi-l ia; dar El mi-a spus: „Harul meu îți este suficient; pentru că forța Mea este perfect evidențiată tocmai în situații în care omul are forțe foarte reduse.” Deci voi fi mult mai fericit să mă laud cu punctele mele slabe; pentru ca forța lui Cristos să rămână în mine. Acesta este motivul pentru care eu mă bucur să fiu slab, să fiu insultat și să am dificultăți pentru (că-L slujesc pe) Cristos. De fapt, eu am forță tocmai datorită acestor „puncte slabe”.