1 Corinteni 9:7-27

Cine a fost vreodată în armată pe cheltuiala lui? Cine plantează o vie fără ca apoi să (aibă dreptul legitim să) mănânce din strugurii ei? Sau oare cine își permite să păstorească o turmă fără să bea din laptele pe care îl produc oile ei? Fac aceste afirmații doar ca să prezint o opinie omenească, sau aceasta este și părerea legii (mozaice)? În legea lui Moise găsim următorul text: „Să nu legi gura boului atunci când treieră.” Oare (doar) despre boi vorbește Dumnezeu acolo? Nu cumva vorbește și cu privire la noi? Ba da! De fapt, acest text are aplicație în cazul nostru. Atât cel care ară terenul, cât și cel care treieră recolta, trebuie să lucreze cu speranța că vor fi beneficiarii ei. Dacă noi „am semănat” între voi din punct de vedere spiritual, oare este ceva anormal să beneficiem de o susținere materială din partea voastră? Dacă acordați acest drept altora, oare nu suntem cu atât mai justificați să îl avem și noi? Și totuși, nu ne-am folosit de el… Și suportăm astfel toate consecințele acestei decizii, ca să nu obstrucționăm în vreun fel Vestea Bună a lui Cristos. Nu știți că cei care fac slujba în Templu, primesc din el hrana de care au nevoie? În mod asemănător, cei care slujesc la altar, primesc o parte din carnea animalelor sacrificate acolo. Conform acestui principiu, Stăpânul a decis ca cei care predică Vestea Bună, să trăiască din recompensa acordată pentru această muncă! Dar eu am renunțat la aceste drepturi; și nu vreau să considerați că vă scriu acum cu scopul de a mi le revendica. Mai bine aș muri decât să îmi ia cineva această posibilitate de a mă lăuda. Atunci când proclam Vestea Bună pe care, oricum, trebuie să o prezint, nu am dreptul să mă laud. Și sunt într-un mare pericol dacă nu predic Vestea Bună! Dacă aș predica-o (doar) din proprie inițiativă, aș avea dreptul la o recompensă. Dar dacă predic pentru că mi s-a cerut acest lucru, înseamnă că este vorba despre responsabilitatea îndeplinirii unei datorii care mi-a fost încredințată. În acest caz, care este recompensa mea? Sunt recompensat (doar) cu satisfacția că atunci când proclam Vestea Bună, fac acest lucru fără să profit de drepturile mele corespunzătoare acestei munci. Deși sunt liber față de toți, am devenit sclavul tuturor, ca să îi câștig pe cât mai mulți. Astfel, în raportul meu cu iudeii, m-am comportat ca un iudeu – urmărind câștigarea iudeilor. Față de cei care erau subordonați legii (mozaice), m-am prezentat ca unul dintre ei. Chiar dacă eu nu mai practic acum subordonarea față de această lege, am procedat așa pentru ca să îi pot câștiga (pentru Cristos) pe cei care (încă mai) vor să o respecte (fără El). În relația pe care am avut-o cu cei care nu respectă legea (mozaică), am fost ca unul care o ignoră la fel ca ei. Acest lucru nu înseamnă că sfidez legea lui Dumnezeu; pentru că, de fapt, eu ascult de legea lui Cristos. Dar am avut această atitudine față de ei, doar ca să îi câștig (pentru Cristos) și pe cei care nu respectă legea (mozaică). Cu cei slabi (în credință) m-am comportat la nivelul lor, intenționând să îi câștig și pe ei. M-am identificat (temporar) cu toate categoriile de oameni, pentru ca astfel să pot contribui la salvarea unora dintre ei. Fac toate aceste lucruri din cauza Veștii Bune, pentru a fi și eu beneficiarul (implicațiilor) ei. Nu știți oare că dintre toți cei care participă la o competiție sportivă, numai unul câștigă premiul? Să alergați deci astfel încât să fiți câștigătorii lui! Pentru a primi (ca premiu) o coroană care nu durează mult timp, concurenții acceptă (anticipat) să se abțină de la multe lucruri. Dar noi să le urmăm exemplul (autodisciplinei) pentru o coroană care nu se va usca niciodată! Astfel, eu mă prezint în fața voastră nu ca unul care aleargă fără scop, sau ca cel care nu își nimerește adversarul și dă cu pumnul în aer. Mă lupt având un strict control al „corpului” meu și mi-l subordonez; pentru ca după ce am predicat altora (despre „regulamentul” acestei „competiții”), să nu ajung chiar eu însumi în situația de a fi descalificat.