YouVersion
Pictograma căutare

1 Corinteni 15:1-13

1 Corinteni 15:1-13 BVA

Fraților, vă vorbesc acum despre Vestea Bună pe care v-am prezentat-o și pe care voi ați acceptat-o; apoi, pentru un timp ați fost chiar consecvenți în atitudinea voastră față de ea. Și, de fapt, în urma proclamării acestei Vești Bune, voi sunteți (dintre cei) salvați – cu condiția să o păstrați nemodificată în conținutul ei, adică având exact mesajul pe care vi l-am predicat eu. Altfel, faptul că ați crezut(-o inițial), ar deveni ceva inutil pentru voi. V-am învățat exact ce am primit și eu. Primul lucru important este faptul că în acord cu Scripturile, Cristos a murit pentru păcatele noastre. Apoi, tot conform (profețiilor) Scripturilor, El a fost înmormântat; și a înviat a treia zi (după ce murise). După ce a înviat, S-a revelat lui Chifa și apoi celor doisprezece. El a mai apărut în același timp și în fața a mai mult de cinci sute de frați, dintre care majoritatea trăiesc și acum, iar unii „au adormit”. După ce S-a revelat acestora, a apărut și în fața lui Iacov; apoi El Și-a făcut apariția în fața tuturor apostolilor. După toți aceștia, mi S-a revelat și mie, deși sunt ca unul care s-a născut înainte de termen… De fapt, având în vedere că (în trecut) am persecutat comunitatea lui Dumnezeu, eu sunt cel mai nesemnificativ dintre toți apostolii; și nici nu merit titlul de apostol. Dar datorită harului lui Dumnezeu, eu am (acum) acest statut. Și harul Său de care am beneficiat, nu a rămas fără rezultate. Astfel, am lucrat mai mult decât ceilalți (apostoli); dar nu eu am fost cauza acestor rezultate, ci harul lui Dumnezeu care este în mine! Deci indiferent că v-am predicat eu sau că ei au fost cei care au făcut acest lucru pentru voi, noi toți predicăm același mesaj; iar voi sunteți cei care l-ați crezut. Dar dacă noi predicăm afirmând despre Cristos că a înviat dintre cei morți, cum au ajuns unii dintre voi să afirme că nu există posibilitatea învierii celor care au murit? Dacă nu există o înviere a celor morți, rezultă că nici Cristos nu a înviat.