YouVersion
Pictograma căutare

Cântarea Cântărilor 7:1-9

Cântarea Cântărilor 7:1-9 NTR

Ce frumoase îți sunt picioarele în sandalele tale, fată de prinț! Liniile coapselor tale sunt ca un colier, sunt ca lucrarea mâinilor unui artist. Buricul tău este un pahar rotund din care nu lipsește vinul amestecat. Pântecul tău este un snop de grâu, înconjurat de crini. Cei doi sâni ai tăi sunt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei gazele. Gâtul tău este ca un turn de fildeș. Ochii tăi sunt ca iazurile Heșbonului, văzute prin poarta Bat-Rabim. Nasul tău este ca turnul Libanului privind spre Damasc. Capul tău este înălțat asemenea Carmelului. Părul capului tău este ca purpura; regele este înlănțuit de cosițele tale. Ce frumoasă și ce plăcută ești în mijlocul alintărilor, iubito! Statura ta este asemenea palmierului, iar sânii tăi sunt ca niște ciorchini. Îmi zic: „Mă voi urca în palmier și-i voi apuca ramurile!“. Sânii tăi să fie asemenea ciorchinilor de struguri, iar mirosul respirației tale asemenea merelor. Cerul gurii tale este ca un vin bun, care curge spre iubitul meu, alunecând ușor pe buzele celor adormiți.