Romani 7:9-25

Cândva, fără Lege, eu eram viu, însă, când a venit porunca, păcatul a prins viață, iar eu am murit. Astfel, am aflat că însăși porunca, ea, care era pentru viață, a fost pentru moarte. Căci păcatul, prinzând ocazia prin poruncă, m-a înșelat și, prin ea, m-a omorât. Prin urmare, Legea, într-adevăr, este sfântă, iar porunca este sfântă, dreaptă și bună. Atunci, ceea ce este bun mi-a adus moarte? În niciun caz, ci păcatul a lucrat moartea în mine prin ceea ce este bun, pentru ca el să poată fi arătat ca păcat și, prin poruncă, să devină păcătos peste măsură. Noi știm că Legea este spirituală, însă eu sunt firesc, vândut ca sclav păcatului. Căci nu știu ce fac, întrucât nu fac ce vreau, ci ceea ce urăsc, aceea fac! Acum, dacă fac ceea ce nu vreau, sunt de acord că Legea este bună. Prin urmare, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. Eu știu că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, întrucât voința este prezentă în mine, dar nu și puterea de a face ce este bine. Căci nu fac binele pe care vreau să-l fac, ci chiar răul pe care nu vreau să-l fac! Dacă eu fac ceea ce nu vreau, atunci nu eu sunt cel care face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. Găsesc deci următoarea lege: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, în omul lăuntric, mă bucur de Legea lui Dumnezeu, dar, în părțile trupului meu, văd o altă lege, care se luptă împotriva legii minții mele, făcându-mă prizonier al legii păcatului, care se află în părțile trupului meu. O, nenorocitul de mine! Cine mă va elibera de acest trup supus morții? Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, Domnul nostru! Astfel, eu însumi slujesc, cu mintea mea, Legii lui Dumnezeu, dar cu firea mea pământească slujesc legii păcatului.