Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora acesteia, era bolnav. Maria era cea care L-a uns pe Domnul cu parfum și I-a șters picioarele cu părul ei. Fratele ei, Lazăr, era bolnav. Surorile au trimis la Isus să-I spună: „Doamne, iată că cel pe care-l iubești este bolnav!“. Dar Isus, când a auzit, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea“.
Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei și pe Lazăr. Prin urmare, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai rămas două zile în locul unde era.
După aceea, Isus le-a zis ucenicilor:
‒ Să ne ducem din nou în Iudeea!
Ucenicii I-au răspuns:
‒ Rabbi , iudeii tocmai căutau să Te omoare cu pietre, și Tu Te duci iarăși acolo?
Isus a răspuns:
‒ Nu sunt douăsprezece ore de lumină în zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina acestei lumi. Dar dacă umblă cineva noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el.
După ce a spus acestea, le-a zis:
‒ Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să-l trezesc.
Ucenicii I-au zis:
‒ Doamne, dacă doarme, atunci se va face bine.
Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre somnul obișnuit.
Atunci Isus le-a spus deschis:
‒ Lazăr a murit. Și Mă bucur pentru voi că n-am fost acolo, ca să credeți. Dar să mergem la el!
Atunci Toma, căruia i se zicea „Didymos“, le-a zis celorlalți ucenici:
‒ Să mergem și noi să murim împreună cu El!
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
