„Când Israel era doar un copil, îl iubeam și l-am chemat pe fiul Meu din Egipt. Cu cât îi chemau profeții, cu atât se îndepărtau de ei; jertfeau baalilor și ardeau tămâie chipurilor cioplite. Eu l-am învățat pe Efraim să meargă, luându-l în brațe, dar ei n-au recunoscut că Eu i-am vindecat. I-am tras cu funii omenești, cu legături de dragoste. Am fost pentru ei asemenea celor ce-și ridică până la obraji copiii, și M-am aplecat spre ei ca să-i hrănesc. Nu se vor mai întoarce în țara Egiptului, dar asirianul va fi împăratul lor, pentru că au refuzat să se pocăiască. Sabia se va dezlănțui în cetățile lor, le va distruge zăvoarele porților și-i va devora din cauza planurilor lor rele. Dar poporul Meu este pornit la necredincioșie față de Mine. De aceea, chiar dacă Îl vor striga pe Cel Preaînalt, El nu-i va înălța nicidecum. Cum să te dau, Efraim? Cum să te predau, Israel? Cum aș putea să-ți fac ca Admei? Cum să Mă port cu tine ca și cu Țeboimul? Mi se zbate inima în Mine și toată ființa-Mi freamătă de compasiune. Nu voi acționa potrivit cu mânia Mea; nu Mă voi întoarce să-l distrug pe Efraim, căci Eu sunt Dumnezeu, nu om, sunt Cel Sfânt din mijlocul tău și nu voi veni cu mânie.
Citește Osea 11
Ascultă Osea 11
Partajează
Compară toate versiunile: Osea 11:1-9
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri