Evrei 12:1-12

De aceea, având un nor așa de mare de martori care ne înconjoară, să dăm la o parte orice greutate și păcatul care ne înfășoară atât de ușor și să alergăm cu răbdare cursa care ne stă înainte. Să privim țintă la Isus, Inițiatorul credinței și Cel Ce desăvârșește credința, Care, pentru bucuria ce-I stătea înainte, a îndurat crucea, disprețuindu-i rușinea, și S-a așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu. Gândiți-vă bine la Cel Ce a îndurat o astfel de împotrivire din partea păcătoșilor, ca să nu vă descurajați în sufletele voastre și să obosiți. Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului și ați uitat îndemnul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiul meu, nu disprețui disciplinarea Domnului, nici nu te descuraja când ești mustrat de El, căci Domnul îl disciplinează pe cel pe care-l iubește și-l lovește cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește“. Să îndurați având în vedere disciplinarea. Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl? Dar dacă sunteți scutiți de disciplinare, la care toți au devenit părtași, atunci sunteți copii nelegitimi, iar nu fii. Mai mult, am avut părinți trupești care ne disciplinau și pe care îi respectam. Cu cât mai mult deci trebuie să ne supunem Tatălui duhurilor și să trăim? Căci ei, într-adevăr, ne disciplinau pentru puține zile, așa cum li se părea lor că este bine, însă El o face spre folosul nostru, ca să avem parte de sfințenia Lui. Orice disciplinare nu pare în prezent un motiv de bucurie, ci mai degrabă un motiv de întristare, dar mai târziu produce rodul pașnic al dreptății, pentru cei ce au fost încercați prin ea. De aceea, întăriți-vă brațele obosite și genunchii slăbiți!