Evrei 12:1-12
Evrei 12:1-12 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
De aceea și noi, fiind încercuiți cu un nor așa de mare de martori, să lăsăm deoparte fiecare greutate și păcatul care ne copleșește așa de ușor și să alergăm cu răbdare cursa care este pusă înaintea noastră, Privind cu atenție la Isus, autorul și desăvârșitorul credinței noastre care, pentru bucuria pusă înaintea lui, a îndurat crucea, disprețuind rușinea și este așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu. Căci luați aminte la cel ce a îndurat o astfel de împotrivire a păcătoșilor față de el, ca nu cumva să obosiți și să cădeți de oboseală în mințile voastre. Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge, luptând împotriva păcatului. Și ați uitat îndemnul care vă vorbește ca unor copii: Fiul meu, nu disprețui disciplinarea Domnului, nici nu cădea de oboseală când ești mustrat de el; Fiindcă Domnul disciplinează pe cine iubește și biciuiește pe fiecare fiu pe care îl primește. Dacă îndurați disciplinarea, Dumnezeu se poartă cu voi precum cu fii; căci, care este fiul pe care nu îl disciplinează tatăl? Dar dacă sunteți fără disciplinare, din care toți sunt părtași, atunci sunteți bastarzi și nu fii. Mai mult, după carnea noastră am avut părinți care ne-au disciplinat și i-am respectat; nu cu atât mai mult să fim în supunere Tatălui duhurilor și să trăim? Fiindcă ei, într-adevăr, pentru puține zile ne disciplinau după cum li se părea bine; dar el, pentru folosul nostru, ca să fim părtași ai sfințeniei lui. Dar nicio disciplinare din prezent nu pare a fi bucurie, ci mâhnire; totuși la urmă ea dă rodul pașnic al dreptății celor ce au fost antrenați prin ea. De aceea, ridicați mâinile care atârnă și îndreptați genunchii slăbiți
Evrei 12:1-12 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Deci pentru că suntem înconjurați de un mare „nor” format din acești martori (ai credinței), să eliminăm orice ne-ar putea împiedica și păcatul care ne înfășoară atât de ușor, ca să putem alerga cu perseverență în proba pe care o avem de susținut. Să ne concentrăm privind la Isus. El este Fondatorul credinței noastre și Cel care a realizat-o în mod perfect. Având în vedere bucuria de la final, El a suportat moartea pe cruce și nu S-a lăsat afectat de rușinea pe care aceasta o implica. În consecință, acum a ajuns să ocupe locul din partea dreaptă a tronului lui Dumnezeu. Ca să nu vă descurajați și să nu abandonați cursa, gândiți-vă că El este Acela care (a continuat chiar atunci când) a trebuit să suporte o mare opoziție din partea oamenilor. În rezistența voastră luptând cu păcatul, încă nu v-ați opus până la moarte; și ați uitat cum vă încurajează El, ca pe niște fii, zicând: „Fiul meu, nu desconsidera pedeapsa Stăpânului și nu fi descurajat când El îți reproșează ceva; pentru că Iahve pedepsește pe acela pe care îl iubește și folosește nuiaua pentru cel pe care îl primește ca fiu.” Suportați pedeapsa; pentru că astfel, Dumnezeu vă tratează ca pe niște fii. Care tată nu își pedepsește fiul? Dar dacă nu vi se aplică pedeapsa care este administrată în mod normal tuturor, înseamnă că nu sunteți fii, ci copii nelegitimi. Deși părinții noștri naturali ne-au pedepsit, noi i-am respectat. Deci cu atât mai mult este acum cazul să trăim astfel în ascultare față de Tatăl spiritelor. De fapt, părinții noștri ne-au pedepsit temporar, așa cum au considerat ei că este bine. Dar Dumnezeu ne pedepsește făcându-ne bine prin faptul că El ne face astfel beneficiari ai sfințeniei Sale. Este adevărat că inițial, orice pedeapsă nu este ceva plăcut, ci produce durere. Dar mai târziu, cei care au absolvit această „școală”, sunt recompensați cu pacea unei vieți corecte. Deci întăriți-vă brațele obosite și genunchii voștri slabi.
Evrei 12:1-12 Noua Traducere Românească (NTR)
De aceea, având un nor așa de mare de martori care ne înconjoară, să dăm la o parte orice greutate și păcatul care ne înfășoară atât de ușor și să alergăm cu răbdare cursa care ne stă înainte. Să privim țintă la Isus, Inițiatorul credinței și Cel Ce desăvârșește credința, Care, pentru bucuria ce-I stătea înainte, a îndurat crucea, disprețuindu-i rușinea, și S-a așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu. Gândiți-vă bine la Cel Ce a îndurat o astfel de împotrivire din partea păcătoșilor, ca să nu vă descurajați în sufletele voastre și să obosiți. Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului și ați uitat îndemnul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiul meu, nu disprețui disciplinarea Domnului, nici nu te descuraja când ești mustrat de El, căci Domnul îl disciplinează pe cel pe care-l iubește și-l lovește cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește“. Să îndurați având în vedere disciplinarea. Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl? Dar dacă sunteți scutiți de disciplinare, la care toți au devenit părtași, atunci sunteți copii nelegitimi, iar nu fii. Mai mult, am avut părinți trupești care ne disciplinau și pe care îi respectam. Cu cât mai mult deci trebuie să ne supunem Tatălui duhurilor și să trăim? Căci ei, într-adevăr, ne disciplinau pentru puține zile, așa cum li se părea lor că este bine, însă El o face spre folosul nostru, ca să avem parte de sfințenia Lui. Orice disciplinare nu pare în prezent un motiv de bucurie, ci mai degrabă un motiv de întristare, dar mai târziu produce rodul pașnic al dreptății, pentru cei ce au fost încercați prin ea. De aceea, întăriți-vă brațele obosite și genunchii slăbiți!
Evrei 12:1-12 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Și noi dar, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitați-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeți inima și să cădeți de oboseală în sufletele voastre. Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului. Și ați uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu disprețui pedeapsa Domnului și nu-ți pierde inima când ești mustrat de El. Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește.” Suferiți pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepsește tatăl? Dar, dacă sunteți scutiți de pedeapsă, de care toți au parte, sunteți niște feciori din curvie, iar nu fii. Și apoi, dacă părinții noștri trupești ne-au pedepsit și tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor și să trăim? Căci ei, în adevăr, ne pedepseau pentru puține zile, cum credeau ei că e bine, dar Dumnezeu ne pedepsește pentru binele nostru, ca să ne facă părtași sfințeniei Lui. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată, pare o pricină de întristare, și nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin școala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii. Întăriți-vă dar mâinile obosite și genunchii slăbănogiți
