YouVersion
Pictograma căutare

Exodul 17:8-16

Exodul 17:8-16 NTR

După aceea a venit Amalek și s-a luptat cu Israel la Refidim. Moise i-a zis lui Iosua: „Alege câțiva oameni dintre noi și ieși! Luptă-te cu Amalek! Mâine voi sta pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mâna mea“. Iosua a făcut așa cum i-a zis Moise și s-a luptat cu Amalek, în timp ce Moise, Aaron și Hur s-au urcat pe vârful dealului. Atunci când Moise își ținea mâna sus, Israel era mai tare, iar atunci când își lăsa mâna jos, era mai tare Amalek. Când mâinile lui Moise au obosit, au luat o piatră și au pus-o sub el, iar el s-a așezat pe ea. Apoi Aaron și Hur i-au sprijinit mâinile, unul de-o parte, iar altul de cealaltă parte. Și, astfel, mâinile lui au rămas întinse până la apusul soarelui. Iosua l-a învins pe Amalek și pe poporul acestuia cu ascuțișul sabiei. Atunci DOMNUL i-a zis lui Moise: „Scrie lucrul acesta într-o carte ca aducere-aminte și citește-o în auzul lui Iosua, căci voi șterge amintirea lui Amalek de sub ceruri“. Moise a construit un altar și i-a pus numele „DOMNUL este steagul meu“, zicând: „Pentru că o mână s-a ridicat spre tronul DOMNULUI, DOMNUL va purta război împotriva lui Amalek din generație în generație“.