YouVersion
Pictograma căutare

Eclesiastul 5:10-20

Eclesiastul 5:10-20 NTR

Cel ce iubește argintul nu se satură de argint, iar cine iubește bogăția nu are niciun câștig. Și aceasta este o deșertăciune! Când se înmulțește averea, se înmulțesc și cei ce o mănâncă. Și ce câștig mai are stăpânul ei, decât doar că o vede cu ochii lui? Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat puțin, fie că a mâncat mult, însă bogatului, îndestularea nu-i oferă liniștea necesară pentru odihnă. Există un rău tulburător pe care l-am văzut sub soare: bogăție păstrată pentru stăpânul ei, dar spre răul său, și bogăție pierdută printr-o afacere nereușită. Astfel, fiul care i s-a născut nu mai rămâne cu nimic în mâini. Gol a ieșit din pântecul mamei sale și tot așa s-a și întors, plecând precum a venit. Nimic nu a luat din rodul muncii lui, din tot ce-i aparținuse. Și acest lucru este un mare rău: întocmai cum vine omul, așa și pleacă, și ce câștig are omul din aceasta? A muncit din greu degeaba! Toată viața lui a mâncat pe întuneric, cu multă tulburare, cu suferință și cu mânie. Iată ce am văzut eu că este bine și frumos: ca omul să mănânce, să bea și să guste fericirea în timpul întregii lui munci depuse sub soare, în puținele zile ale vieții sale, pe care i le-a dat Dumnezeu, căci aceasta este partea sa. De asemenea, orice om, căruia Dumnezeu i-a dat bogăție și averi și căruia i-a dat dreptul să mănânce din ele, să-și ia partea ce i se cuvine din ele și să se bucure de munca lui; acesta este un dar de la Dumnezeu. Căci el nu se gândește prea mult la cât de scurtă îi este viața, fiindcă Dumnezeu îl ține ocupat cu bucuria inimii lui.