2 Corinteni 12:1-10

E nevoie să mă laud, chiar dacă nu este de folos. Voi trece totuși la vedeniile și descoperirile Domnului. Cunosc un om în Cristos, care, acum paisprezece ani – dacă era în trup, nu știu; dacă era în afara trupului, nu știu, Dumnezeu știe – a fost răpit în al treilea cer. Știu că omul acesta – dacă era în trup sau dacă era în afara trupului, nu știu, Dumnezeu știe – a fost răpit în Rai și a auzit cuvinte de nedescris, lucruri care nu-i sunt permise omului să le spună. Cu un astfel de om mă voi lăuda. Dar cu mine însumi nu mă voi lăuda, decât cu neputințele mele. Însă, dacă aș vrea să mă laud, nu voi fi un nesăbuit, căci voi spune adevărul. Dar mă abțin, pentru ca nimeni să nu mă considere mai presus decât ceea ce vede în mine sau aude de la mine, chiar având în vedere măreția acestor descoperiri. De aceea, ca să nu mă îngâmf, mi-a fost dat un țepuș în carne, un mesager al lui Satan, ca să mă lovească și, astfel, să nu mă îngâmf. De trei ori I-am cerut Domnului să-l depărteze de la mine. Dar El mi-a zis: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea este făcută desăvârșită în neputință“. Așadar, mă voi lăuda mult mai bucuros cu neputințele mele, pentru ca puterea lui Cristos să rămână în mine. De aceea eu sunt mulțumit în neputințe, în insulte, în nevoi, în persecuții și dificultăți, de dragul lui Cristos, deoarece când sunt neputincios, atunci sunt puternic.