Eu Îi mulțumesc lui Dumnezeu că vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toți, dar în Biserică vreau, mai degrabă, să spun cinci cuvinte cu mintea mea, pentru a-i învăța pe alții, decât zece mii de cuvinte într-o altă limbă.
Fraților, nu fiți copii în gândire! Dimpotrivă, în ce privește răutatea fiți copilași, iar în gândire fiți maturi. În Lege este scris:
„În alte limbi
și prin buzele altora
voi vorbi acestui popor,
dar nici atunci nu Mă vor asculta, zice Domnul“.
Astfel, limbile sunt un semn nu pentru credincioși, ci pentru necredincioși, în timp ce profeția nu este un semn pentru necredincioși, ci pentru credincioși. De aceea, dacă s-ar aduna întreaga biserică și toți ar vorbi în alte limbi și ar intra unii neștiutori sau necredincioși, oare nu vor spune ei că sunteți nebuni? Dar dacă toți profețiți și intră cineva necredincios sau neștiutor, el este convins de toți, este cercetat de toți, lucrurile ascunse ale inimii lui sunt descoperite și, astfel, va cădea cu fața la pământ și I se va închina lui Dumnezeu, declarând: „Cu adevărat Dumnezeu este în mijlocul vostru!“.
Deci, ce este de făcut, fraților? Când vă adunați laolaltă și fiecare are un psalm, o învățătură, o descoperire, un îndemn în altă limbă, o traducere, să se facă toate pentru consolidarea sufletească a bisericii. Dacă cineva vorbește într-o altă limbă, să fie doi sau cel mult trei și să vorbească fiecare pe rând, iar unul să traducă. Dacă însă nu este niciun traducător, atunci să tacă în biserică și să-și vorbească numai lui însuși și lui Dumnezeu. Să vorbească doi sau trei profeți, iar ceilalți să judece. Iar dacă altuia, care stă jos, i se dă o descoperire, primul să tacă. Fiindcă toți puteți să profețiți, dar unul după altul, pentru ca toți să învețe și toți să fie încurajați. Duhurile profeților le sunt supuse profeților, fiindcă Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al păcii. La fel ca în toate bisericile sfinților, femeile să tacă în biserici, căci lor nu li se dă voie să vorbească, ci să fie supuse, așa cum spune și Legea. Dacă doresc să învețe ceva, să-și întrebe soții acasă, pentru că este rușinos pentru o femeie să vorbească în biserică. Ce? Cuvântul lui Dumnezeu a pornit de la voi? Sau numai până la voi a ajuns el?
Dacă cineva crede că este profet sau spiritual, să-și dea seama că ceea ce vă scriu este o poruncă a Domnului. Dacă însă cineva nu recunoaște aceasta, nici el nu va fi recunoscut. Astfel, frații mei, râvniți să profețiți și nu împiedicați vorbirea în alte limbi. Însă toate să se facă așa cum se cuvine și în ordine.