Există o diversitate de daruri, însă este Același Duh. Există o diversitate de slujiri, însă este Același Domn. Există o diversitate de lucrări, însă este Același Dumnezeu, Cel Care le înfăptuiește pe toate în toți. Și fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului pentru folosul tuturor. Unuia îi este dat, prin Duhul, cuvântul înțelepciunii, altuia cuvântul cunoașterii, potrivit Aceluiași Duh, altuia credință, prin Același Duh, altuia daruri de vindecare, prin Unul și Același Duh, altuia puterea de a înfăptui minuni, altuia profeția, altuia discernerea duhurilor, altuia vorbirea în diferite limbi, altuia traducerea limbilor. Toate acestea le înfăptuiește Unul și Același Duh, Care oferă fiecăruia în parte, după cum dorește.
Căci, așa cum trupul este unul și are multe părți, iar toate părțile lui, deși sunt multe, alcătuiesc un singur trup, la fel este și Cristos. Într-adevăr, noi toți am fost botezați într-un singur Duh, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie oameni liberi, și la toți ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh. Căci trupul nu este alcătuit numai dintr-o singură parte, ci din mai multe.