1 Corinteni 12
12
Darurile Duhului
1Cu privire la darurile spirituale, fraților, nu vreau să fiți în necunoștință. 2Voi știți că, atunci când erați păgâni, erați ademeniți spre idolii cei muți, după cum erați călăuziți. 3De aceea, vă fac cunoscut că nimeni care vorbește prin Duhul lui Dumnezeu nu spune: „Isus să fie blestemat!“ și, de asemenea, nimeni nu poate să spună: „Isus este Domn!“ decât prin Duhul Sfânt.
4Există o diversitate de daruri, însă este Același Duh. 5Există o diversitate de slujiri, însă este Același Domn. 6Există o diversitate de lucrări, însă este Același Dumnezeu, Cel Care le înfăptuiește pe toate în toți. 7Și fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului pentru folosul tuturor. 8Unuia îi este dat, prin Duhul, cuvântul înțelepciunii, altuia cuvântul cunoașterii, potrivit Aceluiași Duh, 9altuia credință, prin Același Duh, altuia daruri de vindecare, prin Unul și Același Duh, 10altuia puterea de a înfăptui minuni, altuia profeția, altuia discernerea duhurilor, altuia vorbirea în diferite limbi, altuia traducerea limbilor. 11Toate acestea le înfăptuiește Unul și Același Duh, Care oferă fiecăruia în parte, după cum dorește.
Un singur trup
12Căci, așa cum trupul este unul și are multe părți, iar toate părțile lui, deși sunt multe, alcătuiesc un singur trup, la fel este și Cristos. 13Într-adevăr, noi toți am fost botezați într-un singur Duh, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie oameni liberi, și la toți ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh. 14Căci trupul nu este alcătuit numai dintr-o singură parte, ci din mai multe. 15Dacă piciorul ar spune: „Pentru că nu sunt mână, nu sunt din trup“, nu este tocmai de aceea parte din trup? 16Dacă urechea ar spune: „Pentru că nu sunt ochi, nu sunt din trup“, nu este tocmai de aceea parte din trup? 17Dacă întreg trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă întreg trupul ar fi auz, unde ar fi mirosul? 18De fapt, când Dumnezeu a creat părțile trupului, le-a pus pe fiecare în trup așa cum a dorit. 19Dacă însă toate ar fi o singură parte, unde ar fi trupul? 20De aceea sunt mai multe părți, dar un singur trup. 21Ochiul nu-i poate spune mâinii: „N-am nevoie de tine!“, iar capul nu le poate spune picioarelor: „N-am nevoie de voi!“. 22Dimpotrivă, acele părți ale trupului, care par mai slabe, sunt absolut necesare, 23iar acele părți ale trupului, care ni se par mai puțin demne de onoare, le îmbrăcăm cu mai multă onoare. Și părțile mai puțin plăcute ale trupului nostru au parte de mai multă frumusețe, 24în timp ce părțile plăcute ale trupului nostru n-au nevoie de aceasta. Dumnezeu a alcătuit trupul în așa fel încât a dat o mai mare onoare părților lipsite de onoare, 25ca să nu fie nicio dezbinare în trup, ci părțile trupului să aibă aceeași grijă unele față de celelalte. 26Dacă o parte a trupului suferă, toate părțile suferă împreună cu ea; dacă o parte a trupului este prețuită, toate părțile se bucură împreună cu ea.
27Voi sunteți trupul lui Cristos, și fiecare dintre voi este parte din trupul Lui. 28Și Dumnezeu a pus în Biserică mai întâi apostoli, în al doilea rând profeți, în al treilea rând învățători, apoi minunile, apoi darurile vindecărilor, ajutorările, darurile de conducere și vorbirea în diferite limbi. 29Sunt oare toți apostoli? Sunt toți profeți? Sunt toți învățători? Sunt toți înfăptuitori de minuni? 30Au toți darurile vindecărilor? Vorbesc toți în limbi? Traduc oare toți? 31Râvniți deci după darurile cele mai mari.
Despre dragoste
Vă voi arăta totuși o cale dincolo de orice comparație.
Selectat acum:
1 Corinteni 12: NTR
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
The Bible, New Romanian Translation™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.