Iată, văd bine că postiți
Doar ca să vă ciorovăiți,
Să vă certați și, ne-ndoios,
Să bateți doar, răutăcios,
Cu pumnul. Nu vreți să postiți
Cum e cerut, ca auziți
Să fiți în felu-acesta, sus.
Nu faceți după cum v-am spus.
Oare, Îmi e Mie, plăcut,
Postul pe care l-ați ținut?
Credeți că-Mi place să privesc
Cum oamenii își chinuiesc
Ale lor suflete, când vin
Și-o zi de post, ‘nainte-Mi, țin?
Credeți că poate să Îmi placă
Atunci când ei, capul, își pleacă,
Asemeni unui pipirig,
Sau când, cutremurați de frig,
Pat în cenușă, ei își fac
Și-și întind oasele pe sac?
Aceasta-i ziua postului,
Plăcută-n fața Domnului?