Efeseni - În HristosSample
Pavel ne îndeamnă să urmăm exemplul lui Isus de dragoste. Dragostea nu este așa cum ne-o prezintă lumea: un sentiment de necontrolat, care pune stăpânire peste noi și ne provoacă să alergăm după împlinirea poftelor. În schimb, în exemplul lui Isus, noi vedem dovada cea mai mare de dragoste: sacrificiul. Acesta este o jertfă de un miros plăcut înaintea lui Dumnezeu. Modul în care noi ne dăruim pentru binele altora, modul în care ne controlăm gândurile, vorbele și faptele astfel încât să onorăm, nu să îi folosim pe alții pentru propriile interese. Linia este trasată foarte clar între cei care au parte de Împărăția lui Dumnezeu și cei care nu vor intra în ea.
Cum este dragostea ta? Este un sentiment care consumă? Este doar o emoție trecătoare? Dragostea asemenea dragostei lui Dumnezeu onorează, se bucură de adevăr, este sfântă, caută binele celorlalți și este plină de bunătate. Dragostea aceasta este veșnică. Iubește asemenea lui Isus!
Scripture
About this Plan
Te invităm într-o călătorie de 21 de zile prin cele 6 capitole din cartea Efeseni, în care vei descoperi identitatea ta în Hristos. Ne rugăm ca acest devoțional să devină un instrument al Duhului Sfânt prin care să-ți transforme inima, caracterul și modul în care relaționezi cu oamenii din jurul tău.
More