YouVersion Logo
Search Icon

Efeseni - În HristosSample

Efeseni - În Hristos

DAY 11 OF 21

Pavel îi îndeamnă pe efeseni să își trăiască chemarea concentrându-se pe unitate. Aceasta se realizează păstrând unitatea cu Duhul și cu ceilalți creștini, având fundamente teologice. Menținerea uniunii cu Duhul Sfânt se realizează trăind în ascultare. Am vorbit zilele trecute despre măreția dragostei lui Dumnezeu pentru noi și cum s-a văzut ea în mod practic. Harul Său și iertarea pe care ne-a oferit-o ne provoacă să trăim în acord cu voia Sa. Dacă apreciem atât de mult dragostea lui Dumnezeu pentru noi, atunci ar trebui să ne lăsăm transformați de ea. Făcând asta vom rămâne în El, în unitate cu Duhul Său.

Implicit, uniunea noastră cu Duhul va afecta și interacțiunile noastre cu ceilalți. Dumnezeu ne cheamă să trăim în unitate unii cu ceilalți, fiind smeriți și blânzi, având răbdare și dragoste. Pavel bazează aceste principii morale pe adevăruri teologice. Sunt mulți oameni care nu Îl urmează pe Hristos și totuși trăiesc într-un mod moral. Dar o moralitate nefondată teologic este flexibilă. Așa cum societatea ne demonstrează tot mai mult, orice principiu moral poate fi alterat în funcție de trenduri sau interese personale. Însă Pavel le arată efesenilor că trăirea în chemarea lor nu este schimbătoare, ci este ancorată în adevărul care spune că Dumnezeu ne-a chemat să fim una: în credință, în același Duh, având aceeași speranță, experimentând același botez și având același Domn.

Pastorii, liderii, părinții sau oricine dorește să dea o învățătură nu ar trebui să prezinte oamenilor doar niște reguli de urmat. În schimb, ei ar trebui să explice, asemenea lui Pavel, care este fundamentul teologic pentru fiecare învățătură. Adevărurile teologice din spatele principiilor îi vor ajuta pe oameni să înțeleagă „de ce”-ul și îi va motiva să le pună în practică.

Dumnezeu ne cere să iertăm. Înțelegem noi fundamentul din spatele acestei cerințe? Atunci când pătrundem semnificația iertării și a rezultatelor ei, vom fi mult mai grabnici să iertăm când cineva ne greșește.

Day 10Day 12

About this Plan

Efeseni - În Hristos

Te invităm într-o călătorie de 21 de zile prin cele 6 capitole din cartea Efeseni, în care vei descoperi identitatea ta în Hristos. Ne rugăm ca acest devoțional să devină un instrument al Duhului Sfânt prin care să-ți transforme inima, caracterul și modul în care relaționezi cu oamenii din jurul tău.

More