Un viitor necunoscut

Verset: El nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci, întărit prin credința lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredințat că El ce făgăduiește poate să și împlinească (Romani 4:20-21).

Citat: Aceia care lasă totul în mâna lui Dumnezeu vor vedea mâna lui Dumnezeu în toate.

Sunt întrebări pe care ni le punem adesea fără a avea certitudinea unui răspuns. Poate va fi un viitor nesigur sau poate că va fi bine, iar planurile vor avea o continuitate fericită, dar cine știe ce va fi? Ne place să credem că a doua variantă va fi aceea care se va împlini. În același timp există și probabilitatea ca ea să fie falsă. Într-o lume a incertitudinii, ceea ce ne face să pășim înainte fără teamă sunt promisiunile lui Dumnezeu. Nu sunt pentru toată lumea, pentru că nu toți le pot primi și înțelege, ci doar pentru aceia care se încred în ele și în puterea lui Dumnezeu, pentru aceia a căror viață spirituală este activă. Încă nu știu ce va urma, dacă va fi bine sau rău. Știu însă și cred că aceia care lasă totul în mâna lui Dumnezeu vor vedea mâna lui Dumnezeu în toate. Niciodată să nu uit că promisiunile lui Dumnezeu sunt mai mari decât problemele mele. În pofida gândurilor negre care își fac ușor cuib în conștiința înconjurată de griji, în ciuda șoaptelor celui rău care încearcă să mă descurajeze, în ciuda propriului eu care-mi repetă că nu voi fi în stare și nu pot reuși, la un moment dat, Însuși Domnul, cu al Său Cuvânt, mă ridică prin Duhul Lui și îmi redă liniștea. Îmi redă și siguranța unui viitor pe care, deși nu îl cunosc, totuși, prin credință, îl accept, indiferent cum va fi.

Avraam nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci, întărit prin credința lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredințat că El ce făgăduiește poate să și împlinească (Romani 4:20-21). Totuși, Avraam, din când în când, Îl întreba pe Dumnezeu despre planul Lui. Dumnezeu nu i-a spus când anume se va împlini ceea ce el aștepta, însă Avraam a trebuit să creadă și să meargă mai departe, încredințat că El va face așa cum a spus. Când viitorul este nesigur, îl întreabă pe Domnul. De fiecare dată Dumnezeu îi răspundea lui Avraam, fără să-l asigure de ziua în care se va împlini făgăduința promisă. Au durat 25 de ani… Timpul acesta a fost o vreme a maturizării credinței sale, a acelei „încrederi neclintite în lucrurile nădăjduite”. În ciuda multor ezitări și întrebări, dintre care numai câteva sunt expuse pe paginile Bibliei, în timpul celor 25 de ani, credința lui Avraam a crescut și s-a maturizat astfel încât, mai târziu, a fost capabil să facă față unor încercări majore, precum sacrificiul fiului promis, prin care Dumnezeu îi testa ascultarea. Nu pot întrezări ce se ascunde după cortina zilei de mâine, nu știu în ce măsură gândul meu va avea finalitatea mult dorită. Înțeleg că timpul de așteptare are ca scop maturizarea unei încrederi gata să accepte timpul, locul și modul în care Dumnezeu va permite lucrurilor viitoare să se desfășoare.