Bucuria - Descoperirea Bucuriei În Mijlocul SuferințeiSample
Definiția bucuriei: o promisiune însușită personal
O scrisoare de admitere venită de la școala visurilor noastre, o ofertă de lucru pe care am așteptat-o mult sau încântarea produsă de ziua nunții noastre - acestea sunt deseori definițiile noastre pentru bucurie.
Vechiul Testament conține promisiunile îmbucurătoare cu privire la Mesia, Cel care urma să vină pentru a restabili relația dintre Dumnezeu și creația Sa. El avea să îi elibereze pe captivi, să-i vindece pe cei bolnavi și să facă toate lucrurile noi. Prin aceste profeții, Dumnezeu a vrut să-Și încurajeze poporul și să-i dea speranță ca să poată îndura greutățile vieții.
Oamenii lui Dumnezeu au transmis cu credincioșie, din generație în generație, aceste profeții către copiii lor. Ei trebuiau să-și reamintească faptele de izbăvire ale lui Dumnezeu și promisiunile cu privire la mântuire și să aibă încredere că, într-o zi, fiecare dintre ele se va împlini.
Conform celor scrise în Luca 1, Gavril i se arată Mariei la sute de ani după rostirea acestor profeții. După auzirea mesajului lui, Maria se duce în vizită la verișoara ei Elisabeta. Văzând-o pe Maria, Elisabeta o salută cu bucurie, realizând imediat că Maria Îl poartă în pântecele ei pe mult așteptatul Mesia.
Impresionată de acest salut, Maria nu-și poate reține bucuria și izbucnește într-o cântare de mulțumire, lăudându-L pe Dumnezeu. Cântarea ei este o celebrare a lui Mesia, Mântuitorul care vine să-Și izbăvească poporul. Este o declarație că Dumnezeu Își ține promisiunile și Se îndură de toți cei care se tem de El. Însă cântarea ei ne dezvăluie și ceva mult mai profund.
Pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru MINE, Numele Lui este sfânt!
V-ați dat seama? Un mic detaliu care atât de ușor ar fi putut trece neobservat. Maria își exprimă încântarea cu privire la împlinirea promisiunii lui Dumnezeu față de poporul Lui, dar face un pas și mai departe. Ea consideră că promisiunea grandioasă a lui Dumnezeu făcută poporului Său este o promisiune personală făcută chiar ei!
Când ni se luminează mintea și înțelegem că promisiunile lui Dumnezeu pentru omenire sunt de fapt pentru noi, adevărata bucurie prinde rădăcini în inimile noastre. O bucurie suficient de mare ca să străbată întreaga istorie a omenirii și în același timp suficient de personală ca să aibă impact asupra împrejurărilor noastre unice prin care trecem.
Reflecție: Maria și-a asumat riscul de a fi stigmatizată social și de a fi făcută public de rușine, dar aceste lucruri nu i-au putut umbri bucuria pe care a trăit-o. Există vreun lucru dureros în viața mea care mă împiedică să experimentez bucuria pe care o am în Cristos?
Rugăciune: Doamne, ajută-mă să accept mântuirea pe care Isus mi-o oferă ca pe un dar personal, nu doar ca pe ceva general, ce este oferit tuturor! Umple-mi inima cu bucuria mântuirii Tale, care este mai puternică decât orice durere prin care aș putea eu trece!
Scripture
About this Plan
Își au oare cele mai mari bucurii ale vieții rădăcina în cele mai mari plăceri sau e vorba aici de ceva mult mai profund? În acest plan captivant de 7 zile, vei putea descoperi un adevăr surprinzător izvorât din evenimentele legate de Nașterea Domnului. Emanuel, Dumnezeu cu noi, face posibil ca adevărata bucurie să crească din pământul fertilizat cu suferințele noastre.
More