Isus, totul pentru noiSample
Săptămâna 4 - Marți
Citește: Evrei 9:1-10; 1 Corinteni 6:19-20
SORA: Evrei 9:8-9; 1 Corinteni 6:19-20
Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că drumul în Locul Preasfânt, nu era încă deschis câtă vreme stătea în picioare Cortul dintâi. Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri şi jertfe care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta la desăvârşirea cerută de cugetul lui.
Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.
O dată pe an, Marele Preot al Israelului urma să intre în Sfânta Sfintelor, în Templu, de ziua Ispășirii, în partea cea mai profundă a sanctuarului, unde avea să stropească altarul. Făcând asta aducea o jertfă de curățire pentru toată comunitatea Israelului. Totuși, această jertfă avea un efect pe termen scurt, motiv pentru care trebuia făcută anual, pentru că aceste jertfe și ritualuri nu aveau puterea să curățească păcatul permanent.
Evreii știau că această soluție pentru păcatul lor era doar temporară, nu doar pentru că Dumnezeu le-a spus că va trimite pe Cineva care îi va curăța de păcate, ci pentru că erau conștienți de natura lor păcătoasă care nu putea fi purificată doar prin sistemul de jertfe.
Dar noi nu mai suntem sub același sistem de jertfe. Hristos nu ne-a îndepărtat doar păcatul nostru, ci și nevoia de a aduce jertfe. Lucrarea Sa de pe cruce ne-a curățat conștiința, permițându-ne să ne odihnim în lucrarea Sa deplină. Conștiința celor care au trăit sub sistemul de jertfe nu putea fi ștearsă pentru că lucrarea Sa nu era încă încheiată. Dar astăzi lucrarea Sa este deplină și încheiată. Hristos a împlinit Salvarea noastră prin jertfa Sa pe cruce. Conștiința noastră este curată, nu mai trebuie să trăim sub frica pedepsei pentru păcatul nostru. S-a rezolvat!
Rugăciune
Doamne Isuse, Tu ai făcut deja totul! Tu ai împlinit lucrarea salvării. Pot trăi liber, datorită lucrării pe care Tu ai făcut-o. Ajută-mă să îmi amintesc și să cred că lucrarea Ta de Salvare este încheiată și că pot trăi fără sentimentul de rușine sau vinovăție. Amin.
Scripture
About this Plan
Isus este totul pentru noi. Este Marele nostru Preot, care ne susține cauza înaintea lui Dumnezeu. Cartea Evrei vorbește pe fiecare pagină despre supremația lui Hristos, care nu este superior doar oricărui lucru în care am vrea să ne punem încrederea, ci este și Creatorul și susținătorul tuturor lucrurilor și a cărui slujire Lui ne salvează, ne deschide drumul pentru a avea o relație cu Dumnezeu.
More