YouVersion Logo
Search Icon

Isus, totul pentru noiSample

Isus, totul pentru noi

DAY 28 OF 42

Săptămâna 4  - Vineri   

Citește: Evrei 10:1-18; Romani 5:20-21 

SORA: Evrei 10:1-2; Romani 5:20-21 

 În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie. Altfel, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curăţaţi o dată, n-ar mai fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate?
Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala; dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult; pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.      
  

În Evrei capitolul 10, autorul ne prezintă un alt fel prin care Hristos este suficient pentru Salvarea noastră și superior celorlalți îngeri, celorlalți preoți, superior vechiului legământ, superior legii.  

Legea permitea o curățire temporară prin jertfele aduse în fiecare an. Totuși legea nu era perfectă, astfel că nu exista o jertfă care să poată șterge permanent plata păcatului, până la venirea lui Isus. În Templu nu era un aranjament unde preoții puteau să stea, arătând astfel că lucrarea lor nu va fi niciodată gata, pentru că permanent erau păcate de curățat. Dar după ce Isus s-a oferit pe Sine însuși ca jertfă pentru omenire, a șezut la dreapta lui Dumnezeu pentru că lucrarea Sa era încheiată.  

Dumnezeu și-a întipărit legea în inima și mintea noastră. Legea ne face conștienți de păcatul din viața noastră. Fără Hristos nu putem cunoaște pacea conștiinței. Când acceptăm harul lui Hristos, acceptăm că jertfa Sa este suficientă să acopere plata păcatelor noastre și astfel avem pace. Putem experimenta cu adevărat și deplin pacea și odihna Sa când acceptăm darul Său plin de Har și bunătate.  
  

Rugăciune 

Doamne Isuse, accept Harul Tău pe care mi l-ai dăruit prin jertfa Ta pe cruce. Cred că sacrificiul tău mi-a acoperit toate păcatele. Ajută-mă să trăiesc crezând acest lucru. Ajută-mă să nu mai încerc să îți câștig aprobarea sau să îmi dovedesc credincioșia celor din jur. Ajută-mă să cred că Harul tău este suficient. Amin.   
 

Day 27Day 29

About this Plan

Isus, totul pentru noi

Isus este totul pentru noi. Este Marele nostru Preot, care ne susține cauza înaintea lui Dumnezeu. Cartea Evrei vorbește pe fiecare pagină despre supremația lui Hristos, care nu este superior doar oricărui lucru în care am vrea să ne punem încrederea, ci este și Creatorul și susținătorul tuturor lucrurilor și a cărui slujire Lui ne salvează, ne deschide drumul pentru a avea o relație cu Dumnezeu.

More