Pe cealaltă parte a monedei Epuizare este scris OdihnăSample
Ți se întâmplă câte odată să nu te mai poți opri din treabă? Mie-mi place să lucrez, îmi place să mă joc, îmi place să fiu ocupat și chiar îmi place să mă închin lui Dumnezeu. Nu vreau să pierd nimic. Dacă trupul sau mintea m-ar lăsa, aș merge 24 de ore pe zi, 7 zile din săptămână fără oprire. Nu-mi place odihna. Când aveam în jur de 25 de ani, aveam mereu accese de insomnie. Reușeam să stau două, trei zile, uneori chiar patru zile, dormind foarte puțin sau deloc. Apoi cădeam zdrobit timp de vreo 12 ore și iar mă trezeam gata s-o iau de la început. A venit însă o duminică dimineața când nu m-am mai putut ridica din pat pentru a ajunge la aeroport să iau avionul cu care trebuia călătoresc conform rezervării. Am ajuns în schimb la un spital, unde am zăcut în pat vreo patru zile și am descoperit un adevăr, și anume că trecusem prea ușor cu vederea peste ceea ce scrie în Ioan 4:6: „Isus, ostenit de călătorie, ședea lângă fântână." Dacă Isus a ostenit, a obosit, atunci tu și cu mine, de asemenea, o să obosim. Dacă odihna a fost răspunsul pentru nevoia lui Isus, cu cât mai mult și mai necesar este răspunsul acesta valabil și pentru osteneala trupurilor noastre muritoare.
Mai mult chiar, trebuie observat că o parte din natura lui Dumnezeu este descoperită chiar în odihnă. Eu nu cred că Dumnezeu a făcut ziua a șaptea ca zi de odihnă pentru că era copleșit de oboseală și că trebuia să ia o pauză. Nu, dar cred că Dumnezeu și-a făcut timp de odihnă pentru că odihna este importantă. Dumnezeu și-a făcut timp de odihnă ca un model pentru noi, să ne arate cât este de important pentru noi, ca oameni să ne odihnim. Odihna oferă corpului nostru timp de recuperare desigur, dar ne oferă și spațiul necesar pentru a reflecta la viețile noastre și chiar la Dumnezeu. Suntem mai repede gata să ne dedicăm deplin lui Dumnezeu și scopului Său, planului Său pentru viețile noastre, când suntem deplin odihniți și nu îngrijorați cu lista noastră de treburi zilnice, cu agenda noastră de întâlniri sau calendarul cu planurile noastre. Când ne odihnim putem primi mai ușor ceva din puterea lui Dumnezeu!
Ai nevoie de puterea Lui. Nu poți face nimic în puterea ta, așa că mai bine să nici nu încerci. Ai fost creat de Dumnezeu cu această nevoie și de aceea Îl dorești pe El. Chiar și Dumnezeu ar dori mai degrabă 50 de ani de slujire din partea unui servitor credincios și plin de putere, decât unul, sau doi ani, din partea unui servitor amărât copleșit de oboseală, care încearcă să lucreze până la epuizare, rămas fără nici o putere. Odihna te asigură că vei avea puterea să mergi până la capăt în alergarea ta și că nu vei fi epuizat după prima tură. Pentru a primi această putere de la Dumnezeu, pentru a putea învinge situațiile pe care le întâmpini în viață, trebuie să urmezi exemplul lui Dumnezeu.
Ai fost creat pentru a munci și pentru a te închina. Ai fost creat după chipul lui Dumnezeu, iar El nu face nimic fără un scop. Odihna este un scop!
Scripture
About this Plan
"Ce mai faci? Ocupat, ca întotdeauna!" Într-o lume care măsoară succesul prin cât de multe faci, Dumnezeu vrea să înțelegem că El aduce odihna Sa! Iar odihna lui Dumnezeu înseamnă a trăi o plinătate supranaturală, de la Dumnezeu, a împlini scopul principal al vieții, adică să fiiîmpăcat cu Dumnezeu, împăcat cu tine însuți și drept în lumea de astăzi.
More