Geneza 4
4
Cain și Abel
1Adam s-a culcat cu soția sa, Eva, iar ea a rămas însărcinată și l-a născut pe Cain.#4:1 Cain sună asemănător cu termenul ebraic pentru a obține. Ea a zis: „Am obținut un om cu ajutorul Domnului“. 2Apoi l-a născut pe Abel, fratele lui Cain.
Abel păstorea turmele, iar Cain lucra pământul. 3După o vreme, Cain I-a adus Domnului un dar de mâncare din rodul pământului, 4iar Abel I-a adus și el un dar de mâncare din întâii născuți ai turmei sale și din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel și darul lui de mâncare, 5însă spre Cain și darul lui de mâncare n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare și i s-a întristat fața.
6 Domnul i-a zis lui Cain: „De ce te-ai mâniat și de ce ți s-a întristat fața? 7Dacă faci ce este bine, oare nu vei fi primit? Dar dacă nu faci ce este bine, păcatul pândește la ușă. Dorința lui este împotriva ta, dar tu să-l stăpânești“#4:7 Compară cu 3:16..
8Cain i-a zis fratelui său, Abel: „Hai să ieșim la câmp!“. În timp ce se aflau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva lui Abel, fratele său, și l-a ucis.
9Atunci Domnul l-a întrebat pe Cain:
‒ Unde este Abel, fratele tău?
El a răspuns:
‒ Nu știu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?
10 Domnul a zis:
‒ Ce-ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ către Mine! 11Acum, tu ești blestemat, alungat de pe pământul care și-a deschis gura ca să primească sângele fratelui tău din mâna ta. 12Când vei lucra pământul, el nu-ți va mai da recolta. Vei fi fugar și rătăcitor pe pământ.
13Cain I-a zis Domnului:
‒ Pedeapsa pentru nelegiuirea mea este prea mare ca s-o pot purta. 14Iată, Tu m-ai alungat azi de pe fața pământului și voi fi ascuns dinaintea feței Tale. Voi fi fugar și rătăcitor pe pământ, și oricine mă va găsi mă va ucide.
15 Domnul i-a zis:
‒ Nicidecum! Dacă cineva îl va ucide pe Cain, acesta va fi răzbunat de șapte ori.
Domnul a hotărât un semn pentru Cain, pentru ca oricine îl va găsi să nu-l omoare. 16Cain a ieșit dinaintea feței Domnului și s-a așezat în țara Nod,#4:16 Nod înseamnă rătăcire (vezi vv. 12, 14). la est de Eden.
Urmașii lui Cain
17Cain a cunoscut-o pe soția sa, iar ea a rămas însărcinată și l-a născut pe Enoh. Cain a construit o cetate și i-a pus numele Enoh, după numele fiului său. 18Lui Enoh i s-a născut Irad, iar Irad a fost tatăl#4:18 Peste tot în acest capitol, tată poate avea și sensul de strămoș. lui Mehuiael. Mehuiael a fost tatăl lui Metușael, iar Metușael a fost tatăl lui Lameh. 19Lameh și-a luat două soții. Numele celei dintâi era Ada, iar numele celei de-a doua era Țila. 20Ada l-a născut pe Iabal. El a fost tatăl celor care locuiesc în corturi și au turme. 21Numele fratelui său era Iubal. El a fost tatăl tuturor celor care cântă cu lira și cu fluierul. 22Țila l-a născut pe Tubal-Cain, cel care a prelucrat tot felul de unelte din bronz și fier. Sora lui Tubal-Cain a fost Naama.
23Lameh le-a zis soțiilor sale:
„Ada și Țila, ascultați-mi glasul!
Soții ale lui Lameh, ascultați cu atenție cuvântarea mea!
Căci am ucis un om pentru rana mea
și un tânăr pentru vânătaia mea.
24Dacă de șapte ori va fi răzbunat Cain,
Lameh va fi răzbunat de șaptezeci și șapte de ori“.
25Adam a cunoscut-o din nou pe soția sa. Aceasta a născut un fiu căruia i-a pus numele Set,#4:25 Ebr.: Șet, care înseamnă, probabil, a stabilistabilit. zicând: „Dumnezeu a decis să am un alt urmaș în locul lui Abel, deoarece Abel a fost ucis de Cain“. 26Lui Set i s-a născut un fiu căruia i-a pus numele Enoș. Atunci au început să cheme Numele Domnului.
Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
The Bible, New Romanian Translation™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.