Faptele apostolilor 4
4
Petru și Ioan înaintea Sinedriului
1În timp ce vorbeau poporului, au venit peste ei preoții, comandantul gărzii Templului și saducheii, 2tulburați că învățau poporul și vesteau, în Isus#4:2 ne Traducerea „vestesc în [numele lui] Isus învierea din morți” (VBRC) nu redă exact cuvintele lui Luca, ci este o traducere interpretativă. Mai precis, oferă o singură soluție de interpretare a construcției originale ἐν τῷ Ἰησοῦ. Există cel puțin trei modalități de a interpreta aceste cuvinte: 1) în numele lui Isus, ca în VBRC; 2) în Isus, în sensul că învierea din morți a avut loc în persoana lui Isus; și 3) prin Isus, în sensul că învierea din morți este posibilă „în” sau „prin” El., învierea din morți. 3Au pus mâna#4:3 nt Lit. mâinile. Am folosit singularul pentru a păstra forma expresiei în limba română: a pune mâna pe cineva = a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva, chiar și atunci când acțiunea este una colectivă. pe ei și i-au ținut sub pază până a doua zi, căci era deja seară. 4Însă mulți dintre cei care auziseră cuvântul#4:4 ne Nu este clar dacă Luca se referă la Cuvântul lui Dumnezeu vestit de apostoli până la momentul respectiv sau, precis, la cuvântarea lui Petru din Templu, relatată în cap. 3 (NTR, VDC, „cuvântarea”). Am tradus τὸν λόγον prin „cuvântul”, convinși de faptul că și mesajul lui Petru din Templu a conținut Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. au crezut și numărul bărbaților a ajuns cam la cinci mii.
5A doua zi#4:5 nt Lit. s-a întâmplat că a doua zi. Verbul ἐγένετο, „s-a întâmplat că”, nu a fost introdus în original ca să semnaleze o coincidență, ci este o formulă uzuală de introducere a unui eveniment. Apare de 69 de ori în Luca și de 54 de ori în Fapte. Folosirea ei în limba română ar fi redundantă, așa că, de cele mai multe ori, rămâne netradusă., mai-marii lor, bătrânii și cărturarii erau adunați la Ierusalim 6împreună cu Anna#4:6 nc Anna, fost mare preot în perioada anilor 6–15 d.Cr, a fost destituit de romani. Prezentarea lui Anna ca „mare preot” și la cca. 20 de ani de la destituire poate fi explicată în două moduri: în ciuda destituirii sale de romani, cu concursul elitei religioase, a continuat să activeze ca mare preot sub paravanul lui Caiafa, pe considerentul că marele preot era numit pe viață (Num. 18:7, 25:13, 35:25, 28); b) titlul de „mare preot” atribuit aici lui Anna este unul onorific, în semn de respect pentru slujirea lui anterioară, curmată de autoritatea romană. Oricum, se pare că Anna a continuat să fie membru al Sinedriului și după destituirea sa., marele preot, cu Caiafa#4:6 nc Caiafa, mare preot în perioada 18–36 d.Cr., responsabil de organizarea complotului împotriva lui Isus. Este ginerele marelui preot Anna, destituit de romani în 15 d.Cr. Pentru detalii istorice, vezi Iosif Flavius, Ant. Iud. 18.33-35, 95-97., Ioan, Alexandru și toți câți erau din neamul marilor preoți. 7După ce i-au pus să stea în mijloc#4:7 ne Din versetul 15 reiese clar că avem descris aici cadrul unei întâlniri a Sinedriului de la Ierusalim, format din marele preot și 70 de membri selectați dintre marii preoți, bătrânii poporului și cărturari. Toate aceste categorii sociale se regăsesc în versetele 5-6., i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui ați făcut voi lucrul acesta?” 8Atunci Petru, umplut fiind de Duhul Sfânt, le-a spus: „Mai-mari ai poporului și bătrâni#4:8 ct Unele mss adaugă: ai lui Israel, probabil pentru o simetrie cu mai-mari ai poporului. Varianta scurtă este foarte bine atestată în diverse mss., 9dacă noi suntem astăzi cercetați pentru o faptă bună făcută unui om neputincios și asupra modului în care acesta a fost vindecat, 10să vă fie cunoscut vouă tuturor și întregului popor Israel că în Numele lui Isus Cristos din Nazaret, pe care voi L-ați crucificat, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morți, prin El stă omul acesta înaintea voastră sănătos. 11El este
«piatra care a fost disprețuită de voi, zidarii,
dar care a ajuns în capul unghiului».#4:11 Ps. 118:22.
12Și nu este în nimeni altul mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.”
13Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și au înțeles că sunt oameni de rând, fără carte#4:13 ne Adjectivul ἀγράμματοι nu înseamnă analfabeți, întrucât gradul de alfabetizare a iudeilor în perioada NT era destul de ridicat, datorită educației din sinagogă. După toate probabilitățile, percepția membrilor Sinedriului trebuie luată în sensul că apostolii nu aveau educație rabinică și, ca atare, nu aveau dreptul să învețe pe oameni. Aceeași atitudine au avut-o membrii Sinedriului și față de Isus când L-au întrebat Cu ce autoritate faci aceste lucruri? Sau, cine este cel care ți-a dat autoritatea aceasta? (Lc. 20:2)., s-au mirat și au priceput#4:13 ne Verbul ἐπιγινώσκω poate fi tradus atât prin a pricepe, a înțelege, cât și prin a cunoaște, a recunoaște. Ca atare, versiunile românești sunt împărțite între aceste două opțiuni: a pricepe, a înțelege (NTR, VDCC) și a cunoaște, a recunoaște (BRC, BTF, GBV 2001, NTC, VBA, VBOR). Întrebarea pe care și-o pune cititorul este: Cum au ajuns să cunoască membrii Sinedriului că apostolii fuseseră cu Isus? După felul în care vorbeau sau după fizionomia lor? Este evident că Luca dorește să transmită cititorilor că felul în care Petru și Ioan au vorbit i-a făcut pe mai-marii preoților și pe cărturari să-și dea seama că aceștia fuseseră cu Isus. Nu aveau educație teologică, dar învățătura pe care au primit-o de la Isus i-a ajutat să vorbească în public asemenea rabinilor. Așadar, membrii Sinedriului nu îi recunosc (după fizionomie) pe cei doi ca fiind ucenici ai lui Isus, ci pricep că au umblat cu El (după felul în care vorbeau). că fuseseră cu Isus. 14Dar, văzându-l pe omul vindecat stând împreună cu ei, nu mai aveau nimic de spus împotrivă. 15După ce le-au poruncit să iasă în afara Sinedriului#4:15 nc Sinedriul (sau din ebraică: Sanhedrin) a fost forul suprem legislativ și juridic al iudeilor care emitea judecată în cazurile importante, interpreta legea și delibera asupra unor chestiuni de interes public. Era prezidat de marele preot și avea șaptezeci de membri, după modelul conducerii lui Israel de către Moise și cei șaptezeci de bătrâni (Num. 11)., s-au sfătuit între ei, 16spunând: „Ce să le facem acestor oameni? Căci este clar pentru toți locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut, într-adevăr, un semn vădit pe care nu-l putem nega. 17Dar, ca vestea să nu se răspândească mai departe în popor, să-i amenințăm poruncindu-le#4:17 nt Verbul ἀπειλέω are sensul de a amenința sau a interzice prin amenințare. să nu mai vorbească niciunui om în Numele acesta.” 18Și, după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească deloc și nici să mai învețe pe alții în Numele lui Isus. 19Dar Petru și Ioan le-au răspuns: „Judecați voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai degrabă#4:19 nt Pentru acest sens al comparativului μᾶλλον, vezi BDAG 614, s.v. 3.d. de voi, decât de Dumnezeu. 20Căci nu putem să nu spunem ceea ce am văzut și am auzit.” 21După ce i-au amenințat din nou, i-au lăsat să plece. Nu au găsit cum să-i pedepsească din cauza poporului, căci toți Îl slăveau pe Dumnezeu pentru ceea ce se întâmplase. 22Căci omul cu care se făcuse acest semn de vindecare avea peste patruzeci de ani.
Credincioșii se roagă pentru îndrăzneală
23După ce au fost lăsați să plece, au venit la ai lor și le-au povestit tot ce le spuseseră#4:23 nt Cu toate că în greacă atât verbul „a povesti”, cât și verbul „a spune” sunt la același timp (aorist), este clar că acțiunea verbului „a spune” precedă acțiunea verbului „a povesti”. Așadar, am tradus aoristul εἶπαν printr-un verb la timpul mai mult ca perfectul. mai-marii preoților și bătrânii. 24Cei care ascultau și-au ridicat glasul ca unul singur către Dumnezeu și au spus: „Stăpâne#4:24 nt Mai multe versiuni românești adaugă „Doamne” sau „Dumnezeule”, sau altceva, după vocativul „Stăpâne” (Δέσποτα), pentru a preciza că „stăpânul” căruia i se adresează în rugăciune ucenicii este Dumnezeu. Această adăugire nu este necesară, întrucât textul rugăciunii este precedat de informația că ucenicii „și-au ridicat glasul… către Dumnezeu”., Tu, care ai creat cerul și pământul și marea și toate câte sunt în ele, 25Tu, care prin Duhul Sfânt ai spus, prin gura robului Tău David, tatăl nostru:
«De ce s-au întărâtat neamurile
și popoarele au cugetat
lucruri deșarte?
26S-au ridicat regii pământului
și domnitorii s-au adunat laolaltă
împotriva Domnului și împotriva Unsului Său.»#4:26 (25-26) Ps. 2:1, 2.
27Într-adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care Tu L-ai uns, s-au adunat în cetatea aceasta Irod#4:27 nc Este vorba despre Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare, care domnește ca tetrarh peste Galileea și Pereea din 4 î.Cr. până în 39 d.Cr. Participă împreună cu Pilat la procesul lui Isus. și Ponțiu Pilat#4:27 nc Procurator al provinciei romane Iudeea, în perioada 26–36 d.Cr., împreună cu neamurile și mulțimile#4:27 nt ne Întrucât λαός poate face referire și la mulțime, am considerat că forma „mulțimile lui Israel” este mai potrivită decât „popoarele lui Israel”. Pluralul este păstrat aici ca o interpretare a Ps. 2:1, citat în v. 25, unde „popoarele” apar ca o entitate distinctă de „neamuri”. Este, totuși, posibil ca Luca să fi folosit termenul λαός aici cu referire la semințiile lui Israel, care s-au asociat cu neamurile (păgânii) împotriva Unsului. În Ierusalim, reprezentantul neamurilor a fost Pilat, iar cel al „mulțimilor lui Israel” a fost Irod. lui Israel, 28ca să facă tot ceea ce mâna#4:28 nt Mâna lui Dumnezeu este o metaforă pentru puterea sau autoritatea Lui. Ta și planul#4:28 nt Traducerea în cazul de față a substantivului βουλή, sfat, plan, scop, cu „sfatul”, așa cum majoritatea versiunilor românești o fac, presupune existența unor „consilieri” cu care Dumnezeu se consultă înainte de a lua o decizie. O astfel de abordare este ireconciliabilă cu conceptul de suveranitate a lui Dumnezeu. De aceea am ales să traducem βουλή prin „plan”. Teologic vorbind, textul este destul de greoi în sensul că, așa cum apare în original, transmite ideea că atât mâna lui Dumnezeu, cât și planul Lui hotărăsc mai dinainte ce se va întâmpla în viitor. În realitate, Dumnezeu hotărăște prin planul Său și pune în aplicare decizia luată prin „mâna” (puterea, autoritatea) Sa. Faptul că atât „mâna”, cât și planul lui Dumnezeu apar la nominativ, împreună constituind subiectul colectiv al verbului „a hotărî”, arată că Luca personifică aceste două aspecte ale divinității. Tău hotărâseră mai dinainte să se întâmple. 29Și acum, Doamne, privește la amenințările lor și dă putere#4:29 ne În limba română, imperativul „dă” (Gr. δὸς) cere un complement direct. Este necesar să precizăm ce anume dă Dumnezeu robilor Săi pentru a putea vesti Cuvântul cu toată îndrăzneala. Am decis să menținem traducerea lui Cornilescu – „dă putere …” – traducere susținută de cel puțin o versiune în limba engleză („enable your servants to speak your word with great boldness”, NIV). Desigur, în loc de „putere”, traducătorul poate insera „har” sau „curaj”, fără a altera sensul textului. robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala, 30în timp ce Tu Îți întinzi#4:30 ne Avem din nou construcția ἐν τῷ urmată de infinitiv (vezi nota de la Fa. 3:26). Construcția aceasta exprimă simultaneitate între acțiunea infinitivului și cea a verbului pe lângă care stă acesta. Aici avem două infinitive – ἐκτείνειν, a întinde, și γίνεσθαι, a avea loc, a se întâmpla – care sunt guvernate de construcția ἐν τῷ. O astfel de construcție este temporală și se traduce cu „în timp ce” sau „pe când”. Ucenicii se roagă pentru îndrăzneală în vestirea Cuvântului, în timp ce Dumnezeu Își întinde mâna „spre vindecare” și în timp ce se fac semne și minuni. Acțiunea ucenicilor de a vesti Cuvântul este simultană cu acțiunea lui Dumnezeu de a-Și întinde mâna și de a face semne și minuni. Spre deosebire de majoritatea traducerilor în limba română, în textul original ucenicii nu se roagă și pentru vindecări, semne și minuni, ci doar pentru îndrăzneală în vestirea Cuvântului. mâna spre vindecare și se fac semne și minuni, prin Numele Robului Tău Celui sfânt, Isus.” 31După ce s-au rugat, s-a cutremurat locul în care erau adunați și toți au fost umpluți cu Duhul Sfânt și au început să vestească#4:31 nt Majoritatea traducerilor românești traduc imperfectul ἐλάλουν prin forma obișnuită „vesteau”. Doar versiunea NTR surprinde faptul că aici avem o uzanță specială a imperfectului, anume imperfectul incoativ sau de inițiere („the inceptive imperfect”, Dana and Mantey, MGGNT, p. 190). Această formă a imperfectului nu se concentrează atât de mult pe aspectul continuu, progresiv al acțiunii („vesteau”) ci, mai degrabă, pe momentul inițierii acțiunii („au început să vestească”). Ceea ce dorește să exprime Luca este că vestirea cu îndrăzneală a Cuvântului lui Dumnezeu a fost consecința umplerii ucenicilor cu Duhul Sfânt: imediat după umplerea cu Duhul, … „au început să vestească…”. Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
Traiul primilor credincioși
32Mulțimea celor care crezuseră era una în inimă și gând#4:32 nt Lit. suflet. Pentru traducerea termenului prin gând, vezi BDAG 1099, s.v. ψυχή 2.c. și nimeni nu zicea că vreunul din bunurile care erau în posesia lui este al lui, ci aveau toate în comun. 33Apostolii depuneau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus și un mare har era peste ei toți. 34Și nu era nimeni printre ei lipsit, căci toți cei care aveau pământuri sau case le vindeau, aduceau prețul averilor vândute 35și îl puneau la picioarele apostolilor. Era împărțit apoi fiecăruia după cum avea nevoie. 36Iosif, un levit născut în Cipru, numit de către apostoli Barnaba – care tradus înseamnă „Fiul încurajării” – 37avea un ogor și, după ce l-a vândut, a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor.
Sélection en cours:
Faptele apostolilor 4: NTSBR
Surbrillance
Partager
Copier
Tu souhaites voir tes moments forts enregistrés sur tous tes appareils? Inscris-toi ou connecte-toi
Copyright © 2023 Societatea Biblică din România, Oradea
