YouVersion Logo
Search Icon

Numeri 16

16
1Și Core, fiul lui Ițehar, fiul lui Chehat, fiul lui Levi și Datan și Abiram, fiii lui Eliab și On, fiul lui Pelet, fiii lui Ruben, au luat câțiva bărbați,
2Și s-au ridicat înaintea lui Moise, cu unii dintre copiii lui Israel, două sute cincizeci de prinți ai adunării, faimoși în adunare, bărbați de renume;
3Și s-au adunat împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron și le-au spus: Luați prea mult asupra voastră, văzând că toată adunarea este sfântă, fiecare om, și DOMNUL este în mijlocul lor, pentru ce atunci vă înălțați deasupra adunării DOMNULUI?
4Și când Moise a auzit aceasta, a căzut cu fața sa la pământ,
5Și i-a vorbit lui Core și întregii lui cete, spunând: Chiar mâine DOMNUL va arăta cine sunt ai lui și cine este sfânt; și îl va face să se apropie de el, chiar pe cel pe care l-a ales îl va face să se apropie de el.
6Să faceți aceasta: luați cenușare, Core și toată ceata lui;
7Și puneți foc în ele și puneți tămâie în ele înaintea DOMNULUI mâine și va fi, bărbatul pe care DOMNUL îl alege, acela va fi sfânt, luați prea mult asupra voastră, voi fii ai lui Levi.
8Și Moise i-a spus lui Core: Ascultați, vă rog, fii ai lui Levi,
9Vi se pare doar un lucru mic, că Dumnezeul lui Israel v-a separat din adunarea lui Israel, ca să vă apropie de el pentru a face serviciul tabernacolului DOMNULUI și să stați în picioare înaintea adunării ca să îi serviți?
10Și te-a apropiat pe tine de el și pe toți frații tăi, fiii lui Levi, cu tine și căutați și preoția?
11Pentru ce motiv tu și toată ceata ta v-ați adunat împotriva DOMNULUI; și ce este Aaron ca să cârtiți împotriva lui?
12Și Moise a trimis să cheme pe Datan și pe Abiram, fiii lui Eliab, care au spus: Nu vom urca;
13 Este un lucru mic că tu ne-ai scos dintr-o țară în care curge lapte și miere, să ne ucizi în pustiu, doar ca să te faci prinț peste noi?
14Mai mult, nu ne-ai dus într-o țară în care curge lapte și miere, nici nu ne-ai dat moștenire câmpuri și vii, voiești să scoți ochii acestor oameni? Refuzăm să urcăm.
15Și Moise s-a înfuriat tare și a spus DOMNULUI: Nu lua cunoștință de ofranda lor, nu am luat niciun singur măgar de la ei, nici nu am vătămat pe nimeni dintre ei.
16Și Moise i-a spus lui Core: Tu și toată ceata ta să fiți înaintea DOMNULUI, tu și ei și Aaron, mâine;
17Și să ia fiecare cenușarul său și să pună tămâie în ele și aduceți-le înaintea DOMNULUI, fiecare cenușarul lui, două sute cincizeci de cenușare; și tu și Aaron, fiecare cu cenușarul lui.
18Și ei au luat fiecare cenușarul său și au pus foc în ele și au pus tămâie peste ele și au stat în picioare în ușa tabernacolului întâlnirii, cu Moise și Aaron.
19Și Core a adunat toată adunarea împotriva lor la ușa tabernacolului întâlnirii și gloria DOMNULUI a apărut întregii adunări.
20Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise și lui Aaron, spunând:
21Separați-vă din mijlocul acestei adunări, ca să îi mistui într-o clipită.
22Și ei au căzut cu fețele lor la pământ și au spus: Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor a toată făptura, va păcătui un singur om și te vei înfuria pe toată adunarea?
23Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
24Vorbește adunării, zicând: Ridicați-vă din jurul cortului lui Core, Datan și Abiram.
25Și Moise s-a ridicat și a mers la Datan și Abiram; și bătrânii lui Israel l-au urmat.
26Și a vorbit adunării, spunând: Plecați, vă rog, de lângă corturile acestor bărbați stricați și nu atingeți nimic din ale lor, ca nu cumva să fiți mistuiți în toate păcatele lor.
27Astfel că ei s-au ridicat de lângă cortul lui Core, Datan și Abiram, de fiecare parte; și Datan și Abiram au ieșit și au stat în ușa corturilor lor și soțiile lor și fiii lor și copilașii lor.
28Și Moise a spus: Prin aceasta veți cunoaște că DOMNUL m-a trimis să fac toate aceste lucrări, pentru că nu le-am făcut din mintea mea.
29Dacă acești oameni mor de moartea obișnuită a tuturor oamenilor, sau dacă vor fi cercetați după cercetarea tuturor oamenilor, atunci nu DOMNUL m-a trimis.
30Dar dacă DOMNUL face un lucru nou și pământul își deschide gura și îi înghite, cu tot ceea ce le aparține și coboară de vii în groapă, atunci veți înțelege că acești bărbați au provocat pe DOMNUL.
31Și s-a întâmplat, pe când a terminat de vorbit toate aceste cuvinte, că pământul care era sub ei s-a despicat în două,
32Și pământul și-a deschis gura și i-a înghițit și casele lor și pe toți oamenii care au aparținut de Core și toate bunurile lor.
33Ei și tot ce le-a aparținut, au coborât de vii în groapă și pământul s-a închis peste ei; și ei au pierit din mijlocul adunării.
34Și tot Israelul care a fost de jur împrejurul lor a fugit la țipătul lor, căci au spus: Nu cumva pământul să ne înghită și pe noi.
35Și a ieșit un foc de la DOMNUL și a mistuit pe cei două sute cincizeci de bărbați care au oferit tămâie.
36Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
37Vorbește-i lui Eleazar, fiul preotului Aaron, să ridice cenușarele din foc și împrăștie tu focul din ele, pentru că ele sunt sfințite.
38Cenușarele acestor păcătoși păcătuind împotriva propriilor suflete, să le facă tăvi late ca acoperământ al altarului, fiindcă le-au oferit înaintea DOMNULUI, de aceea sunt sfințite; și ele vor fi un semn tuturor copiilor lui Israel.
39Și preotul Eleazar, a luat cenușarele de aramă, cu care au oferit cei ce au fost arși; și au fost făcute tăvi late ca acoperământ al altarului;
40Pentru a fi o amintire copiilor lui Israel, ca niciun străin, care nu este din sămânța lui Aaron, să nu se apropie să ofere tămâie înaintea DOMNULUI; ca să nu fie asemenea lui Core și cetei sale, precum DOMNUL i-a spus prin mâna lui Moise.
41Dar a doua zi toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise și Aaron, spunând: Ați ucis poporul DOMNULUI.
42Și s-a întâmplat, când adunarea s-a strâns împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron, că au privit la tabernacolul întâlnirii; și, iată, norul l-a acoperit și gloria DOMNULUI a apărut.
43Și Moise și Aaron au venit înaintea tabernacolului întâlnirii.
44Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
45Ridicați-vă din mijlocul acestei adunări, ca să îi mistui într-o clipită. Iar ei au căzut cu fețele lor la pământ.
46Și Moise i-a spus lui Aaron: Ia un cenușar și pune foc din altar în el și pune tămâie deasupra și mergi repede la adunare și fă ispășire pentru ei, fiindcă a ieșit furie de la DOMNUL; a început plaga.
47Și Aaron a luat precum Moise i-a poruncit și a alergat în mijlocul adunării; și, iată, plaga începuse prin popor; și el a pus tămâie și a făcut ispășire pentru popor.
48Și a stat între cei morți și cei vii; și plaga a fost oprită.
49Acum cei ce au murit prin plagă au fost paisprezece mii șapte sute, pe lângă cei ce au murit din cauza lucrului făcut de Core.
50Și Aaron s-a întors la Moise la ușa tabernacolului întâlnirii și plaga s-a oprit.

Currently Selected:

Numeri 16: BTF2015

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

Video for Numeri 16