Numeri 15
15
1Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
2Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: Când veți fi ajuns în țara locuințelor voastre, pe care v-o dau,
3Și veți face o ofrandă prin foc DOMNULUI, o ofrandă arsă, sau un sacrificiu în împlinirea unui jurământ, sau într-o ofrandă de bunăvoință, sau în sărbătorile voastre solemne, ca să faceți o aromă dulce DOMNULUI, din cireadă, sau din turmă,
4Atunci cel ce aduce darul său DOMNULUI, să aducă dar de mâncare, a zecea parte dintr-o măsură de făină amestecată cu a patra parte dintr-un hin de untdelemn.
5Și a patra parte dintr-un hin de vin ca un dar de băutură să îl pregătești cu ofranda arsă sau sacrificiul, pentru un singur miel.
6Sau pentru un berbec, să îl pregătești ca dar de mâncare cu două zecimi dintr-o măsură de făină amestecată cu a treia parte dintr-un hin de untdelemn.
7Și ca dar de băutură să aduci a treia parte dintr-un hin de vin, de o aromă dulce DOMNULUI.
8Și când pregătești un taur, ca ofrandă arsă, sau ca sacrificiu în împlinirea unui jurământ, sau ca ofrande de pace DOMNULUI,
9Să se aducă, cu un taur, un dar de mâncare din trei zecimi dintr-o măsură de făină amestecată cu o jumătate de hin de untdelemn.
10Și să aduci ca dar de băutură o jumătate de hin de vin, ca ofrandă făcută prin foc, de o aromă dulce DOMNULUI.
11Astfel să se facă pentru un singur taur sau pentru un singur berbec sau pentru un miel sau un ied.
12Conform cu numărul celor pe care le veți pregăti, astfel să faceți fiecăreia dintre ele, după numărul lor.
13Toți cei născuți în țară să facă aceste lucruri după acest obicei, în aducerea unei ofrande făcută prin foc, de o aromă dulce DOMNULUI.
14Și dacă un străin locuiește temporar cu voi sau oricine este printre voi, în generațiile voastre, și aduce ofrandă făcută prin foc, de o aromă dulce DOMNULUI, precum faceți voi, să facă și el.
15O singură rânduială să fie deopotrivă pentru voi, cei din adunare, și la fel pentru străinul ce locuiește temporar cu voi, o rânduială pentru totdeauna în generațiile voastre; cum sunteți voi, astfel să fie și străinul înaintea DOMNULUI.
16O singură lege și un singur obicei să fie pentru voi și pentru străinul care locuiește temporar cu voi.
17Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
18Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: Când veți ajunge în țara în care vă duc,
19Atunci să fie astfel: când mâncați din pâinea țării, să aduceți ofrandă ridicată pentru DOMNUL.
20Să aduceți o turtă din primul vostru aluat ca ofrandă ridicată, precum faceți ofranda ridicată din aria de vânturat, astfel să o săltați.
21Din primul vostru aluat să dați DOMNULUI o ofrandă ridicată în generațiile voastre.
22Și dacă ați greșit și nu ați împlinit toate aceste porunci, pe care DOMNUL le-a vorbit lui Moise,
23Tot ce DOMNUL v-a poruncit prin mâna lui Moise, din ziua când DOMNUL i-a poruncit lui Moise și de atunci înainte prin toate generațiile voastre,
24Atunci să fie: dacă este făcut prin ignoranță fără cunoașterea adunării, toată adunarea să aducă un taur tânăr ca ofrandă arsă, de o aromă dulce DOMNULUI, împreună cu darul lui de mâncare și darul lui de băutură, conform obiceiului, și un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat.
25Și preotul să facă ispășire pentru toată adunarea copiilor lui Israel și acesta le va fi iertat, fiindcă aceasta este ignoranță; iar ei să aducă darul lor, un sacrificiu făcut prin foc DOMNULUI, și ofranda lor pentru păcat înaintea DOMNULUI, pentru ignoranța lor;
26Și va fi iertat întregii adunări a copiilor lui Israel și străinului ce locuiește temporar printre ei; văzând că tot poporul era în ignoranță.
27Și dacă vreun suflet păcătuiește prin ignoranță, atunci să aducă o capră de un an ca ofrandă pentru păcat.
28Și preotul să facă ispășire pentru sufletul care păcătuiește prin ignoranță, când păcătuiește prin ignoranță înaintea DOMNULUI, pentru a face ispășire pentru el, și îi va fi iertat.
29Să aveți o singură lege pentru cel ce păcătuiește prin ignoranță, deopotrivă pentru cel născut printre copiii lui Israel și pentru străinul ce locuiește temporar printre ei.
30Dar sufletul care o face îngâmfat, fie născut în țară, fie străin, acela îl ocărăște pe DOMNUL; și sufletul acela să fie stârpit din mijlocul poporului său.
31Deoarece a disprețuit cuvântul DOMNULUI și a încălcat porunca lui, acel suflet să fie stârpit cu desăvârșire; nelegiuirea sa să fie asupra sa.
32Și în timp ce copiii lui Israel erau în pustiu, au găsit un bărbat ce aduna lemne în ziua de sabat.
33Și cei ce l-au găsit adunând lemne l-au adus la Moise și Aaron și la toată adunarea.
34Și l-au pus sub pază, deoarece nu a fost declarat ce îi va fi făcut.
35Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Acel bărbat negreșit să fie dat morții, toată adunarea să îl ucidă cu pietre, în afara taberei.
36Și toată adunarea l-a scos în afara taberei și l-au ucis cu pietre și a murit; precum DOMNUL i-a poruncit lui Moise.
37Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
38Vorbește copiilor lui Israel și poruncește-le să își facă ciucuri pe marginile hainelor lor, prin toate generațiile lor, și să pună peste ciucurii marginilor o panglică de albastru.
39Și aceasta să vă fie drept bordură, ca să o priviți și să vă aduceți aminte toate poruncile DOMNULUI și să le împliniți; și să nu căutați după inima voastră și după ochii voștri, după care obișnuiați să mergeți curvind.
40Ca să vă amintiți și să împliniți toate poruncile mele și să fiți sfinți Dumnezeului vostru.
41Eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru, care v-am scos din țara Egiptului, să fiu Dumnezeul vostru: Eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru.
Currently Selected:
Numeri 15: BTF2015
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.