YouVersion Logo
Search Icon

Numeri 14

14
1Și toată adunarea și-a înălțat vocea și a strigat; și poporul a plâns în noaptea aceea.
2Și toți copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron și întreaga adunare le-a spus: Să fi dat Dumnezeu să fi murit în țara Egiptului! Sau, mai bine să fi murit în pustiu!
3Și pentru ce ne-a adus DOMNUL în această țară? Să cădem prin sabie, ca soțiile noastre și copiii noștri să fie o pradă? Nu ar fi mai bine să ne întoarcem în Egipt?
4Și au spus unul altuia: Să ne facem o căpetenie și să ne întoarcem în Egipt.
5Atunci Moise și Aaron au căzut cu fețele la pământ înaintea întregii adunări a copiilor lui Israel.
6Și Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, care erau dintre cei ce au cercetat țara și-au rupt hainele,
7Și au vorbit întregii adunări a copiilor lui Israel, spunând: Țara prin care noi am trecut să o cercetăm este o țară foarte bună.
8Dacă DOMNUL va găsi plăcere în noi, atunci ne va aduce în această țară și ne-o va da; o țară în care curge lapte și miere.
9Numai să nu vă răzvrătiți împotriva DOMNULUI, nici să nu vă temeți de poporul țării; căci ei sunt pâine pentru noi, apărarea lor s-a depărtat de la ei și DOMNUL este cu noi; să nu vă temeți de ei.
10Dar toată adunarea a cerut să îi ucidă cu pietre. Și gloria DOMNULUI a apărut în tabernacolul întâlnirii înaintea tuturor copiilor lui Israel.
11Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Până când voiește acest popor să mă provoace? Și cât timp va trece până când vor crede în mine, cu toate semnele pe care le-am arătat printre ei?
12Îi voi lovi cu ciumă și îi voi dezmoșteni și voi face din tine o națiune mai mare și mai tare decât ei.
13Și Moise a spus DOMNULUI: Atunci egiptenii vor auzi aceasta, (pentru că dintre ei ai scos acest popor în tăria ta;)
14Și o vor spune locuitorilor acestei țări, pentru că ei au auzit că tu, DOMNUL, ești în mijlocul acestui popor, că tu DOMNUL ești văzut față în față și norul tău stă deasupra lor și mergi înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor și noaptea într-un stâlp de foc.
15Acum dacă o să ucizi tot poporul acesta ca pe un singur om, atunci națiunile care au auzit de faima ta vor vorbi, spunând:
16Pentru că DOMNUL nu a fost în stare să ducă acest popor în țara pe care le-a jurat-o, de aceea i-a ucis în pustiu.
17Și acum, te implor, să fie puterea Domnului meu mare, conform cu ceea ce ai vorbit, spunând:
18DOMNUL este îndelung răbdător și bogat în milă, iertând nelegiuirea și fărădelegea și în niciun fel dezvinovățind pe vinovat, cercetând nelegiuirea părinților peste copii până la a treia și a patra generație.
19Iartă, te implor, nelegiuirea acestui popor conform măreției milei tale și precum ai iertat acest popor, din Egipt până acum.
20Și DOMNUL a spus: Am iertat conform cuvântului tău;
21Dar pe cât este de adevărat eu trăiesc, tot pământul va fi umplut cu gloria DOMNULUI.
22Pentru că toți acei bărbați care au văzut gloria mea și miracolele mele, pe care le-am făcut în Egipt și în pustiu și m-au ispitit de zece ori și nu au dat ascultare vocii mele;
23Cu siguranță nu vor vedea țara pe care am jurat-o părinților lor, niciunul dintre cei ce m-au provocat nu o va vedea,
24Ci servitorul meu Caleb, deoarece a avut un alt duh cu el și m-a urmat pe deplin, pe el îl voi duce în țara în care a mers; și sămânța lui o va stăpâni.
25(Acum amaleciții și canaaniții locuiau în vale.) Mâine întoarceți-vă și plecați în pustiu pe calea Mării Roșii.
26Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise și lui Aaron, spunând:
27Cât să mai suport această adunare rea, care cârtește împotriva mea? Am auzit cârtirile copiilor lui Israel, pe care le cârtesc împotriva mea.
28Să le spui: Pe cât este de adevărat că eu trăiesc, spune DOMNUL, precum ați vorbit în urechile mele, astfel vă voi face;
29Trupurile voastre moarte vor cădea în acest pustiu; și toți cei numărați dintre voi, conform numărului vostru în întregime, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, care ați cârtit împotriva mea,
30Fără îndoială, voi nu veți intra în țara despre care am jurat că vă voi face să locuiți în ea, cu excepția lui Caleb, fiul lui Iefune, și Iosua, fiul lui Nun.
31Dar micuții voștri, despre care ați spus că vor fi o pradă, pe ei îi voi duce înăuntru și vor cunoaște țara pe care ați disprețuit-o.
32Dar cât despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în acest pustiu.
33Și copiii voștri vor rătăci în pustiu patruzeci de ani și vor purta curviile voastre, până ce trupurile voastre moarte vor fi risipite în pustiu.
34După numărul zilelor în care ați cercetat țara, adică patruzeci de zile, fiecare zi pentru un an, veți purta nelegiuirile voastre, adică patruzeci de ani și veți cunoaște cum îmi rup promisiunea.
35Eu DOMNUL am spus: Cu siguranță astfel voi face la toată această adunare rea, care s-a adunat împotriva mea; în acest pustiu vor fi mistuiți și acolo vor muri.
36Și bărbații, pe care Moise i-a trimis să cerceteze țara, care s-au întors și au făcut întreaga adunare să cârtească împotriva lui, aducând defăimare asupra țării,
37Chiar acei bărbați care au adus raportul rău despre țară, au murit printr-o plagă înaintea DOMNULUI.
38Dar Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, dintre oamenii care au mers să cerceteze țara, au trăit.
39Și Moise a spus aceste cuvinte tuturor copiilor lui Israel; și tot poporul a jelit mult.
40Și s-au sculat devreme dimineața și s-au urcat în vârful muntelui, spunând: Iată-ne și vom urca la locul pe care DOMNUL l-a promis, căci am păcătuit.
41Și Moise a spus: Pentru ce încălcați acum porunca DOMNULUI? Aceasta nu va prospera.
42Nu vă urcați, pentru că DOMNUL nu este printre voi; ca să nu fiți bătuți înaintea dușmanilor voștri.
43Fiindcă amaleciții și canaaniții sunt acolo înaintea voastră și veți cădea prin sabie, deoarece v-ați întors de la DOMNUL, de aceea DOMNUL nu va fi cu voi.
44Dar ei au îndrăznit să urce pe vârful dealului, totuși chivotul legământului DOMNULUI și Moise, nu s-au depărtat de tabără.
45Atunci amaleciții au coborât și canaaniții care au locuit pe acel deal și i-au bătut și i-au învins, până la Horma.

Currently Selected:

Numeri 14: BTF2015

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in