YouVersion Logo
Search Icon

1 Timotei 2

2
1De aceea îndemn ca, înainte de toate, să se facă cereri, rugăciuni, mijlociri și mulțumiri pentru toți oamenii;
2Pentru împărați și pentru toți cei ce sunt în autoritate; ca să putem duce o viață liniștită și pașnică în toată evlavia și onestitatea.
3Fiindcă acest lucru este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Salvatorul nostru;
4Care dorește ca toți oamenii să fie salvați și să vină la cunoașterea adevărului.
5Fiindcă este un singur Dumnezeu și un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni, omul Cristos Isus,
6Care s-a dat pe sine însuși răscumpărare pentru toți, ca să fie mărturisit la timpul cuvenit.
7Pentru care eu sunt rânduit predicator și apostol (spun adevărul în Cristos, nu mint), învățător al neamurilor în credință și adevăr.
8De aceea doresc ca bărbații să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără furie și fără îndoială.
9Și în același fel, rânduiesc ca femeile să se înfrumusețeze ordonat, în haine decente, cu sfială și sobrietate, nu cu păr împletit, sau cu aur sau cu perle sau cu haine scumpe,
10Ci cu fapte bune (ceea ce se cuvine femeilor care susțin că sunt evlavioase).
11Femeia să învețe în tăcere, cu toată supunerea.
12Dar nu permit femeii să învețe pe altul, nici să exercite autoritate asupra bărbatului, ci să stea în tăcere.
13Fiindcă întâi a fost format Adam, apoi Eva.
14Și nu Adam a fost înșelat; ci femeia, fiind înșelată, a ajuns la încălcarea poruncii.
15Totuși ea va fi salvată prin nașterea de copii, dacă vor stărui în credință și dragoste creștină și sfințenie cu sobrietate.

Currently Selected:

1 Timotei 2: BTF2015

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in