YouVersion Logo
Search Icon

1 Timotei 1

1
1Pavel, apostol al lui Isus Cristos prin porunca lui Dumnezeu, Salvatorul nostru și a Domnului Isus Cristos, speranța noastră,
2Lui Timotei, adevăratul meu fiu în credință: Har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Isus Cristos, Domnul nostru.
3Așa cum te-am implorat, când am plecat în Macedonia, să rămâi în Efes, ca să poruncești unora să nu învețe pe alții o doctrină diferită,
4Nici să nu dea atenție la fabulații și la genealogii interminabile, care mai degrabă servesc întrebărilor, nu edificării dumnezeiești ce este în credință.
5Acum, scopul poruncii este dragostea creștină dintr-o inimă pură și dintr-o conștiință bună și dintr-o credință neprefăcută,
6De la care unii, rătăcindu-se, s-au abătut spre vorbărie deșartă,
7Dorind să fie învățători ai legii, neînțelegând nici cele ce spun, nici cele ce afirmă cu tărie.
8Dar știm că legea este bună, dacă cineva o folosește în mod legiuit,
9Știind aceasta, că legea nu este făcută pentru cel drept, ci pentru cei fărădelege și neascultători, pentru cei neevlavioși și păcătoși, pentru oameni fără sfințenie și profani, pentru ucigași de tați și ucigași de mame, pentru ucigași de oameni,
10Pentru curvari, pentru sodomiți, pentru răpitori de oameni, pentru mincinoși, pentru cei ce jură fals și orice altceva ar fi împotriva doctrinei sănătoase;
11Conform cu glorioasa evanghelie a binecuvântatului Dumnezeu, cu care am fost încredințat.
12Și mulțumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, celui ce m-a întărit, în aceea că m-a socotit credincios, punându-mă în serviciu;
13Eu, cel care mai înainte eram blasfemator și persecutor și insultător; dar am obținut milă, pentru că am lucrat din ignoranță în necredință.
14Și harul Domnului nostru a fost peste măsură de abundent cu credința și dragostea care este în Cristos Isus.
15Acesta este un cuvânt de încredere și demn de toată acceptarea: Cristos Isus a venit în lume să salveze pe păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu.
16Totuși, de aceea am obținut milă, pentru ca mai întâi în mine, Isus Cristos să arate toată îndelunga răbdare, pentru a fi un model celor ce, de aici înainte, vor crede în el pentru viață veșnică.
17Iar Împăratului etern, nemuritorului, nevăzutului, singurului Dumnezeu înțelept, a lui fie onoarea și gloria pentru totdeauna și întotdeauna. Amin.
18Porunca aceasta ți-o încredințez ție, Timotei, fiule, conform profețiilor care s-au făcut mai înainte despre tine, ca prin ele să te războiești războiul cel bun,
19Ținând credința și o conștiință bună, pe care unii le-au lepădat, și referitor la credință au naufragiat;
20Dintre aceștia sunt Himeneu și Alexandru, pe care i-am dat lui Satan, ca să învețe să nu blasfemieze.

Currently Selected:

1 Timotei 1: BTF2015

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in