Tobia INTRODUCERE
INTRODUCERE
Titlu și conținut.
Textul grec poartă titlul de „Cartea Faptelor lui Tobít”; versiunea ebraică are titlul: „Cartea lui Tobít”. Numele „Tobít” (sau „Tobèit”) este o transliterare greacă a formei ebraice „ṭôbî”, care înseamnă, literar, „bunătatea mea”. Acest ultim termen este o prescurtare a numelui teoforic „ṭôḇiyyāh”, care înseamnă „Domnul este binele meu”. Vg folosește același nume, „Tobías”, pentru a-i indica atât pe tatăl, cât și pe fiul, protagoniștii relatării. Este de preferat totuși să se facă distincție între ei: Tobít pentru tatăl și Tobía pentru fiul.
Carteacanonică a lui Tobía este plasată uneori între Cărțile Sapiențiale, însă cel mai des printre Cărțile Istorice. În ediția grecească, se găsește după Estèrași Iudíta, în timp ce în Vg le precede.
La o primă lectură, Cartea lui Tobía se prezintă ca o narațiune istorică din epoca asiriană, plasată într-un cadru precis geografic, cronologic, social și juridic. Totuși, o analiză atentă a conținutului revelează că autorul nu este preocupat de a fi exact în câmp istoric, geografic și topografic.
Pentru forma și conținutul ei, Cartea lui Tobía aparține mai degrabă genului sapiențial. Scopul autorului este acela de a transmite o învățătură morală și religioasă sub forma unei relatări dramatice, artificiale și fictive. Unele elemente ale relatării sunt luate din istoria trecută (de ex.: numele regilor asirieni, unele coordonate geografice); alte elemente provin dintr-o perioadă contemporană autorului, din reflecția asupra Scripturilor inspirate sau din fantezia hagiografului. Genul literar al cărții poate fi considerat o compoziție midrașică cu scop didactic.
Pentru a-și compune relatarea edificatoare, autorul face uz de diferite izvoare biblice și extrabiblice. Importantă este influența exercitată asupra relatării lui Tobía de istoriile patriarhale din Cartea Genezei. Cadrul istoric este luat din Cărțile Regilor. Nu lipsește nici influența literară și de conținut din cărțile profetice, în special din oracolele care tratează captivitatea lui Iuda și restaurarea, conținute în Trito-Isaíași în Ieremía. În exortațiile morale, este evidentă influența Proverbelor și cea a Înțelepciunii. Fondul de idei este identic cu cel din Cartea lui Ben Siràh, chiar dacă sunt greu de stabilit influențele literare. În rugăciuni, este evidentă influența Psalmilor.
În ciuda influențelor extra-biblice, Cartea lui Tobía este o operă literară ebraică și biblică. Unitatea internă a cărții, caracterul definit al personajelor (și în special al lui Tobít), noțiunea pură despre Dumnezeu și despre atributele lui, înalta doctrină morală deosebesc această carte de orice altă operă non-biblică.
Autorul, necunoscut, trebuie să fi fost un evreu bun cunoscător al Sfintelor Scripturi, un om legat de practicile religioase, de tendință tradiționalistă. Era la curent cu literatura și cu legendele populare ale propriului ambient. Se poate trage concluzia că această carte a fost compusă în diaspora semitică. Ambientul oriental, familiaritatea cu câinele, faptul că această carte nu a fost inclusă în canonul palestinian sunt indicii în favoarea unei origini extra-palestiniene. Cartea a fost scrisă pentru iudeii din diaspora.
Diferite argumente sugerează ca dată a compoziției perioada post-exilică. Autorul nu posedă cunoștințe exacte despre epoca pre-exilică, dar cunoaște bine evenimente și idei din secolele ulterioare, cum ar fi restaurarea Israelului și noul templu de la Ierusalím. Cunoaște codificarea Pentateùhului și o legislație canonică foarte dezvoltată. Este la curent cu Cărțile Profetice și foarte familiarizat cu Psalmii.
Originalul Cărții lui Tobíaa fost scris într-o limbă semită. Exegeții discută dacă este vorba despre limba ebraică sau cea aramaică. La Qumràn au fost găsite fragmente din manuscrise ale cărții în aramaică și dintr-unul în ebraică; dar este greu de stabilit dacă aceste texte reprezintă originalul sau care dintre ele poate să se bucure de precedență. De obicei, se folosește varianta greacă.
Teologia.
Tema centrală a cărții este învățătura generală cu privire la retribuția temporală. Dumnezeul cel bun și drept îl pune la încercare pe cel care se teme de el. Providența lui iubitoare îl însoțește, îl susține în timpul încercării, îl eliberează de ea și îi redă fericirea, care constă într-o viață lungă și în abundență.
Întrebarea pe care o lansează cartea este dacă într-adevăr virtutea este recompensată și dacă merită efortul de a o trăi. Nimeni nu ar putea să-l acuze pe Dumnezeu de răutate. Dumnezeu ascultă rugăciunile celor drepți, trimițându-l pe îngerul său care vindecă toate infirmitățile. Tobít refuză să-l considere pe Dumnezeu vinovat de relele care se abat asupra lui, dar îi atribuie lui Dumnezeu fericirea recuperată. În felul acesta, Tobít compensează excesele înțelepților care au adus critici teoriei retribuției temporale (cf. Iob 35,2: discursul lui Elíhu). În timp ce Dumnezeul din Qohelèt este atât de îndepărtat, încât poate fi considerat absent, în Cartea lui Tobía, Dumnezeu nu este nici indiferent, nici absent: el este ascuns. Azaría este instrumentul lui Dumnezeu, iar descoperirea lui se face numai în momentul dispariției sale. Tobít mărturisește o providență care știe să scoată binele din rău. Această învățătură nu suprimă răul, dar poate să-l facă mai suportabil.
Hagiograful scoate cu putere în relief maiestatea și transcendența divină. Dumnezeu este numit „regele veacurilor, regele cerului, regele cel mare” care trebuie celebrat, preamărit și binecuvântat. Dumnezeu este „Cel sfânt”, înconjurat de glorie, dar este și plin de îndurare și grijă părintească. El locuiește în ceruri și în templul din Ierusalím.
Pentru a intra în dialog cu oamenii, Dumnezeu se folosește de slujirea îngerilor. Figura lui Rafaèl este unică în Biblie. El nu este numai un păzitor al oamenilor, ci este și însoțitor în călătorie, vindecător, mediator în căsătorie, mijlocitor la Domnul.
Căsătoria pe care o propune Cartea lui Tobía este o alianță endogamă, prin care străbunii s-au păstrat de contaminarea păgână. Familia nu poate fi gândită fără rude care, în cazul de față, se interesează de căsătorie mai mult decât mirii înșiși. De aici se naște un tip de iubire fără pasiune, exorcizat.
În testamentul lui Tobít, catalogul virtuților și al faptelor de milostenie demonstrează idealul înalt al vieții morale și religioase propriu hagiografului și propus evreilor din diaspora. Fondată pe teama de Dumnezeu, pietatea personală este caracterizată de fidelitatea față de lege, care se traduce în observarea sărbătorilor iudaice, în iubirea pentru templul din Ierusalím, în căsătoria endogamă, în respectul pentru părinți și pentru rude, în răsplata dreaptă dată lucrătorilor. Viața morală a iudeilor pioși este caracterizată de onestitate, de sobrietate și de castitate matrimonială.
Viziunea viitorului asumă forme apocaliptice și escatologice. Se așteaptă sfârșitul exilului și adunarea poporului lui Dumnezeu din toate neamurile între care a fost împrăștiat. În același timp, toate națiunile păgâne se vor converti la adevăratul Dumnezeu și-l vor binecuvânta practicând dreptatea. Ierusalímul, ale cărui ziduri vor fi reconstruite cu pietre prețioase, va deveni o cetate cerească și va fi centrul mondial al cultului Dumnezeului celui adevărat și al stăpânirii lui asupra lumii.
Structura.
Cartea lui Tobía poate fi împărțită astfel:
I. VIRTUȚILE ȘI ÎNCERCĂRILE LUI TOBÍT (1,1–3,6)
II. NECAZURILE SÀREI (3,7-25)
III. CĂLĂTORIA LA ECBATÀNA (4,1–6,17)
IV. CĂSĂTORIA LUI TOBÍA CU SÀRA (7,1–10,13)
V. ÎNTOARCEREA ÎN ȚARĂ (11,1–12,22)
VI. RUGĂCIUNEA LUI TOBÍT (13,1–14,1)
VII. EPILOG (14,2-15).
Currently Selected:
Tobia INTRODUCERE: VBRC2020
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași