Apocalipsul 22
22
1Apoi mi-a arătat un râu cu apa vieții, strălucitor ca cristalul, care ieșea din tronul lui Dumnezeu și al Mielului. 2În mijlocul pieței [cetății]#22,2 În unele traduceri moderne, fraza este împărțită diferit: se consideră că „în mijlocul pieței cetății” face parte din fraza anterioară pentru motivul că această expresie nu este introdusă prin „și”., de o parte și de alta a râului, crește pomul vieții, care aduce douăsprezece roade#22,2 Unele traduceri înțeleg numărul 12 cu referire la douăsprezece feluri de fructe.: în fiecare lună își dădea rodul său, iar frunzele copacului erau pentru vindecarea neamurilor.
3Și nu va mai fi niciun blestem. Tronul lui Dumnezeu și al Mielului va fi în [cetate] și servitorii săi îi vor aduce cult. 4Ei vor vedea fața lui, iar numele său va fi pe frunțile lor. 5Nu va mai fi noapte acolo și nu vor mai avea nevoie nici de lumina candelei, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina, iar ei vor domni în vecii vecilor.
EPILOG
Venirea lui Cristos
6Și mi-a zis: „Acestea sunt cuvinte adevărate și vrednice de crezare#22,6 Lit.: „credibile și adevărate”., iar Domnul Dumnezeul duhurilor profeților l-a trimis pe îngerul său ca să le arate slujitorilor săi ceea ce trebuie să se întâmple în curând. 7Și, iată, eu vin curând! Fericit cel care păstrează cuvintele profeției cărții acesteia!”.
8Iar eu, Ioan, sunt cel care am auzit și am văzut acestea. Când le-am auzit și le-am văzut, am căzut la picioarele îngerului care mi-a arătat acestea, ca să-l ador. 9Dar el mi-a zis: „Vezi să nu [faci asta]! Sunt și eu un slujitor împreună cu tine și cu frații tăi, cu profeții și cu cei care păstrează cuvintele cărții acesteia. Pe Dumnezeu să-l adori!”.
10Apoi mi-a zis: „Nu sigila cuvintele profeției cărții acesteia, pentru că timpul este aproape! 11Cine este nedrept să nedreptățească încă, cine este necurat să fie tot necurat, dar cine este drept să facă mai departe dreptatea, iar cine este sfânt să se mai sfințească!”.
12„Iată, eu vin curând și răsplata mea este cu mine, ca să dau fiecăruia după ceea ce a făcut! 13Eu sunt alfa și omega, cel dintâi și cel din urmă, începutul și sfârșitul.
14Fericiți cei care își spală hainele ca să aibă putere asupra pomului#22,14 Lit.: „lemnului”. vieții și să poată intra prin porți în cetate! 15Afară câinii, vrăjitorii, desfrânații, criminalii, idolatrii și oricine iubește și practică minciuna!
16Eu, Isus, l-am trimis pe îngerul meu ca să mărturisească acestea înaintea voastră și înaintea Bisericilor. Eu sunt rădăcina, neamul lui Davíd, steaua care strălucește, aceea de dimineață”.
17Și Duhul și Mireasa spun: „Vino!”. Iar cel care aude să spună „Vino!”. Și cel căruia îi este sete, cel care vrea să primească apa vieții în dar, să vină!
18Eu dau mărturie înaintea oricui ascultă cuvintele profeției cărții acesteia: dacă va adăuga cineva ceva la ele, va trimite Dumnezeu peste el plăgile scrise în cartea aceasta, 19iar dacă cineva îndepărtează [ceva] din cuvintele cărții profeției acesteia, Dumnezeu va îndepărta partea lui de la pomul#22,19 Lit.: „lemnul”. vieții și de la cetatea cea sfântă și de la cele scrise în cartea aceasta.
20Cel care dă mărturie spune
acestea: „Da, voi veni curând”.
„Amin! Vino, Doamne Isuse!”.
21Harul Domnului Isus
[să fie] cu toți#22,21 În unele manuscrise, versetul lipsește complet, în altele apar diferite adaosuri ori modificări. ! #Ez 47,1 #Zah 14,8 #In 7,38 #Ez 47,12 #Gen 2,20 #Ap 2,7; 22,14.19 #Gen 3,22 #Zah 14,11 #21,22 #Ps 11,7; 17,15 #1In 3,2 #Is 60,19 #Ap 21,23-26 #Dan 7,18.27 #Ap 5,10 #Dan 8,26 #Ap 19,9; 21,5 #Dan 2,28 #Ap 1,1.19; 22,16 #1,3; 3,11; 22,10.12.20 #19,10 #10,4 #1,3; 22,7.12 #Dan 12,10 #Is 40,10; Ier 17,10 #Is 41,4; 44,6 #Ap 1,8.17; 2,8; 21,6 #7,14 #Gen 2,20 #Ap 2,7; 22,2.19 #21,8.27; #22,19 #21,8 #1,1.11; 22,6 #Is 55,1 #In 7,37 #Ap 21,6 #Dt 4,2 #1,3; 3,11; 22,7.10.12 #1Cor 16,22
Currently Selected:
Apocalipsul 22: VBRC2020
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași