YouVersion Logo
Search Icon

Psalmi 141

141
PSALMUL 141 (140)
Rugăciune în timpul ispitei
1Psalm. Al lui Davíd.
Strig către tine, Doamne,
grăbește-te în ajutorul meu,
pleacă-ți urechea la glasul meu
când te chem!
2Rugăciunea mea să se înalțe#141,2 Lit.: „să se stabilească”. spre tine
ca fumul de tămâie#141,2 Versetul are un caracter liturgic. Rugăciunea de cerere este comparată cu fumul de tămâie și sunt menționate cele două celebrări de seară din templu: incensul și ritul numit „minḥāʰ”, cu sacrificarea mielului pe altarul arderilor de tot.,
ridicarea mâinilor mele
să fie în fața ta ca ofranda de seară#141,2 Ridicarea mâinilor, după mentalitatea biblică, este un gest ce antrenează și trupul în rugăciune, dar simbolizează și o punte dintre om și Dumnezeu într-un gest de adorație aproape universală. Acest gest este cunoscut și în Egipt, Ugarít și Mesopotàmia..
3Pune, Doamne, strajă gurii mele
și păzește ușa buzelor mele#141,3 Cuvântul ebraic folosit aici („Dal”) apare o singură dată în Vechiul Testament. Domnul este invitat să păzească gura celui care se roagă, ca să nu lase să iasă blesteme, lamentări, critici, imprecații.!
4Să nu mi se plece inima spre niciun
lucru rău, spre uneltiri nelegiuite,
[împreună] cu nelegiuiții
și cu făcătorii de rele#141,4 Evreul care se roagă îi atribuie lui Dumnezeu orice efect, lăsând la o parte cauzele secundare.; să nu mă înfrupt
din delicatesele lor!#141,4 Expresia apare numai aici în Vechiul Testament, dar se apropie de imaginea banchetului care este semnul comuniunii și al împărtășirii idealurilor și a sentimentelor. Psalmistul îi cere Domnului să-l elibereze chiar și de familiaritatea cu cei care săvârșesc nelegiuirea.
5Să mă lovească cel drept
și cel credincios să-mi facă reproșuri,
nu-mi voi mai turna niciodată
pe cap untdelemn înmiresmat#141,5 Untdelemnul turnat pe cap este semnul consacrării și al ospitalității (cf. Ps 23,5; 45,8; 92,11).
și rugăciunea mea va fi continuă
împotriva răutăților lor#141,5 Psalmistul se angajează să nu se asocieze în actele de cult cu cei răi.!
6Judecătorii lor să fie aruncați
de pe stânci atunci vor auzi
cuvintele mele, că sunt plăcute.
7Cum se brăzdează
și se spintecă pământul,
așa ne-au risipit oasele
în gura locuinței morților.
8Doamne Dumnezeule,
către tine sunt [îndreptați]
ochii mei, la tine caut adăpost;
fii apărătorul sufletului meu#141,8 Lit.: „fă să nu slăbească sufletul meu!”. Este imaginea vieții care se stinge încet (cf. Lev 17,11-14; 1Sam 1,15; Is 53,12). De fapt, versetul este o nouă mărturisire de credință în Domnul, ca fiind singurul și adevăratul salvator.!
9Păzește-mă de lațul pe care mi l-au
întins și de cursa făcătorilor de rele!
10Să cadă cei nelegiuiți în lațurile lor
până ce eu voi trece [neatins]! #Ap 5,8; 8,4 #7,16; 35,8; Prov 26,27

Currently Selected:

Psalmi 141: VBRC2020

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy