2 Împărați 22
22
Iosia, împăratul lui Iuda
1Opt ani făcuse Iosia,
Când la domnie ajungea,
Iar la Ierusalim a stat
Treizeci și unu, ca-mpărat.
Iedida, mama-i se numea
Și din Boțcat, ea se trăgea.
Adaia îi era părinte.
2Iosia s-a vădit cuminte,
Căci numai bine-a făcut el
În fața Domnului, la fel
Ca David, care-i era tată.
El nu s-a abătut vreodată,
La dreapta sau la stânga lui,
De pe cărarea Domnului.
3Când împăratul Iosia,
Ani optsprezece împlinea –
De când ajunse la domnie –
La sine l-a chemat să vie,
Pe logofătul ce-l avea.
Ștefan, acesta se numea:
Fiu, al Ațaliei, e el
Și al lui Meșulam, la fel.
La Casa Domnului, de-ndat’,
A fost trimis de împărat,
Care, astfel, i-a poruncit:
4„Ai să îl cauți, negreșit,
Pe Hilchia. Mergi la preot
Și-i spui să ia argintul tot,
Pe cari poporul l-a adus
Și care-n grijă a fost pus,
La păzitorii pragului,
Ce este-al Casei Domnului.
5Acest argint va fi luat,
Căci trebuie să fie dat,
Drept plată, meșterilor care
Primit-au ca însărcinare,
Dregerea Casei Domnului.
6Să-i poruncești preotului,
Să dea argintul la pietrari
Și la dulgheri și la zidari,
Să cumpere pietre cioplite
Și lucrurile ce-s menite
A drege stricăciunea care,
Casa lui Dumnezeu o are.
7Să nu cereți, meșterilor,
Pentru argintul ce-l dați lor,
Vreo socoteală. Negreșit,
Meșterii vor lucra cinstit.”
Cartea Legii găsită
8Atuncea, Hilchia – cel care
Fusese preotul cel mare –
Către Ștefan a cuvântat:
„Întâmplător, eu am aflat,
O carete-n Casa Domnului.
În ea, e scrisă legea Lui.”
Ștefan, când cartea a primit-o,
Plin de uimire a citit-o.
9Apoi, la împărat s-a dus
Și-aste cuvinte i le-a spus:
„S-a strâns argintul, negreșit,
Așa precum ai poruncit,
Și dat e meșterilor care
Primit-au drept însărcinare,
Dregerea Casei Domnului.
10În fața împăratului,
O carte am adus eu. Iat-o!
Preotul Hilchia mi-a dat-o.”
Ștefan, apoi, în fața lui,
Citit-a legea Domnului.
11Când împăratu-a auzit
Cuvântul legii, s-a-ngrozit
Și hainele și-a sfâșiat.
12Apoi, la sine i-a chemat
Pe Hilchia – preotul mare –
Pe Ahicam – acela care
Era al lui Ștefan fecior –
Pe al lui Mica fiu, Acbor,
Și pe Asaia, cari – se știe –
Era slujbaș la-mpărăție.
Lângă aceștia, la-mpărat,
Și logofătul s-a aflat.
13Când toți, la curte, au venit,
Iosia, astfel, le-a vorbit:
„Vă poruncesc ca să plecați,
Degrabă, să Îl întrebați
Pe Domnul, ce are să fie
Cu a lui Iuda-mpărăție,
Cu mine și poporul meu,
Pentru că a lui Dumnezeu
Mare mânie s-a aprins
Și-asupra noastră s-a întins,
Căci nici părinții noști’ și-apoi –
În vremea de acum – nici noi,
Iată că nu am împlinit
Ceea ce El ne-a poruncit.
N-am făcut voia Domnului,
Precum e scris, în cartea Lui.”
14Hilchia – preotul cel mare –
Cu Ahicam – acela care
Era al lui Ștefan fecior –
Și cu Asaia și Acbor,
La Hulda merseră, căci ea
Era nevasta ce-o avea
Șalum – al lui Ticva fecior,
Și-al lui Harhas – cari păzitor
Era atuncea așezat,
Peste veșminte, la-mpărat.
Ea, prorociță, se vădea
Și la Ierusalim ședea.
15Când solii de la împărat
Sfârșiră, ea a cuvântat:
„Mergeți la cel ce va trimis
Și-i spuneți ceea ce a zis,
Prin mine, Domnul Cel pe care,
Poporul Israel Îl are.
Deci ascultați cuvântul meu:
16Așa vorbește Dumnezeu:
„Asupra oamenilor lui,
Precum și-asupra locului
Acestuia, să știți dar voi,
Că voi trimete mai apoi,
Nenorocirile prezise,
Așa după cum au fost scrise
În cartea pe cari a primit-o –
Carte pe care a citit-o –
Cel care este-nscăunat
În Iuda, ca și împărat.
17Oamenii care-au locuit,
În acest loc, M-au părăsit.
Astfel, tămâie-au adus ei,
Spre cinstea altor dumnezei.
Lucrările mâinilor lor,
Nu mi-au plăcut. Acest popor,
Prin tot ce-a făcut înadins,
A Mea mânie a aprins,
Iar focul ei îl va încinge,
Pentru că ea nu se va stinge.”
18Mai spuneți-i acelui care
Este în Iuda, cel mai mare
Și cari la mine v-au trimis:
„Iată că Domnul a mai zis:
19„Văd că smerit te-ai arătat,
Iar inima ți s-a mișcat,
Atuncea când ai auzit
Cuvintele ce le-am rostit
Eu, împotriva locului,
Precum și-a oamenilor lui,
Ce vor ajunge un semn care
E de blestem și spaimă mare.
Ai plâns și Mi te-ai închinat,
Iar straiul ți l-ai sfâșiat.
Tot ceea ce tu ai făcut,
Sigur să fii, că am văzut.
20De-aceea, nu-i fac nici un rău
Acestui loc, în timpul tău.
În pace, tu vei fi lăsat
Și la ai tăi adăugat,
Fără ca vreo nenorocire
Să se abată peste fire.”
Solii s-au dus la împărat,
Să-i spună tot ce au aflat.
Currently Selected:
2 Împărați 22: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
