YouVersion Logo
Search Icon

2 Împărați 15

15
Azaria, împăratul lui Iuda
1Ani, douăzeci și șapte-avea
Ieroboam, de când domnea,
Când – peste Iuda – a venit
Azaria, de a domnit.
Azaria este cel care,
Pe-Amația, părinte-l are.
2Ani, șaisprezece, a avut,
Când, împărat, a fost făcut,
Iar – la Ierusalim – apoi,
El a domnit, cincizeci și doi.
Mamă, i-a fost Icolia,
Cari din Ierusalim, venea.
3Cât a trăit, el a făcut
Doar lucruri care I-au plăcut
Lui Dumnezeu, asemenea
Cum a făcut Amația.
4Dar înălțimi tot mai erau.
Noroadele, încă, mergeau
Pe înălțimi, tămâie-arzând,
Precum și jertfe aducând.
5Domnul, cu lepră, l-a lovit
Pe împărat. El a bolit,
Până în ziua morții sale.
De-aceea, a găsit cu cale,
Să nu mai șeadă la palat,
Ci într-o casă așezat,
Care era deosebită,
Mai la oparte construită.
Al său fecior, Ioatam numit,
În fruntea casei a venit
Să judece pe-al său popor,
Căci a fost pus judecător.
6Dar toate câte le-a făcut
Azaria, nu s-au trecut
În cărțile Cronicilor
Ce sunt ale-mpăraților
Care în Iuda au domnit?
7Azaria a adormit,
Fiind și el adăugat
Lângă ai săi și îngropat
Chiar în cetatea cea pe care,
David, în stăpânire-o are.
Iotam – al său fiu – a venit
În locul lui și a domnit.
Zaharia, împăratul lui Israel
8Treizeci și opt de ani făcuse
De când în fruntea țării fuse
Pus împărat Azaria.
Atuncea, la Samaria,
Un împărat nou a venit,
Cari, Zaharia, s-a numit.
Al lui Ieroboam fecior,
Fusese el. Stăpânitor,
Doar șase luni șezuse el,
Peste poporul Israel.
9El a făcut ce este rău,
La fel ca-naintașul său –
Ieroboam – acela care,
Părinte, pe Nebat, îl are
Și – în păcate – după el,
A tras întregul Israel.
Lucrările ce le-a făcut,
Lui Dumnezeu nu I-au plăcut.
10Apoi, Șalum – acela care,
Părinte, pe Iabeș, îl are –
În contra lui a uneltit.
De moarte-n urmă, l-a lovit,
În fața-ntregului popor
Și s-a făcut el, domnitor.
11Dar toate câte-au fost făcute
De Zaharia, sunt trecute
În cărțile Cronicilor
Ce sunt ale-mpăraților
Ce-n Israel au stăpânit.
12În felu-acesta, s-a-mplinit
Ceea ce Domnul prevestise,
Când El – lui Iehu – îi vorbise:
„Iată că la împărăție,
Mult timp, feciorii o să-ți fie.
Pân’ la al patrulea tău neam,
Eu, în vedere, am să-i am
Și am să-i țin în acest fel,
Drept împărați în Israel.”
Șalum, împăratul lui Israel
13Treizeci și nouă ani făcuse
De când în fruntea țării fuse
Drept împărat, pus, Ozia.
Atuncea, la Samaria,
Veni Șalum, acela care,
Pe Iabeș, drept părinte-l are.
O lună numai, el a stat
În Israel ca împărat,
14Căci Menahem – acela care,
Pe Gadi, drept părinte-l are –
Grabnic din Tirța a venit
Și pe Șalum el l-a lovit.
L-a omorât și-n acest fel,
El a domnit, în Israel.
15Dar toate câte le-a făcut
Șalum atuncea, s-au trecut
În cărțile Cronicilor
Ce sunt ale-mpăraților
Care-au domnit în Israel.
De-asemeni, felu-n care el
A mers apoi și-a uneltit,
E tot în Cronici, amintit.
16Când Menahem – într-un ținut
De lângă Tirța – a bătut
Tifsahul – fiind mâniat –
Cu sabia a spintecat
Burta femeilor aflate
În acel loc, însărcinate.
Lucrul acesta l-a făcut,
Furios fiind, când a văzut
Că porțile ținutului
Nu s-au deschis în fața lui.
Menahem, împăratul lui Israel
17Treizeci și nouă ani avea
Azaria de când domnea,
Când Menahem s-a-nscăunat
În Israel ca împărat.
Ăst împărat e-acela care,
Pe Gadi, drept părinte-l are,
El la Samaria-a domnit
Și zece ani a împlinit –
Ca împărat – în Israel.
18Tot ceea ce făcuse el,
S-a dovedit a fi doar rău,
Lucrând ca-naintașul său –
Ieroboam – acela care,
Părinte, pe Nebat, îl are
Și în păcate, după el,
Trăsese-ntregul Israel.
Astfel, ceea ce a făcut,
Lui Dumnezeu nu I-a plăcut.
19Pul, împăratul cel pe care
Asiria în frunte-l are,
În Israel a năvălit,
Iar Menahem, bir, i-a plătit.
O mie de talanți i-a dat –
De-argint – care l-au ajutat
Ca întărită să îi fie,
În țara lui, a sa domnie.
20Argintul care a fost dat
De Menahem, a fost luat
Doar de la cei cari se vădeau
Cum că avere stăpâneau.
Cincizeci de sicli s-au luat,
De la oricare om bogat.
Pul nu s-a mai oprit în țară,
Ci s-a întors acasă, iară,
Adică în Asiria,
Asupra căreia stăpânea.
21Dar toate câte-au fost făcute
De Menahem, nu sunt trecute
În cărțile Cronicilor
Ce sunt ale-mpăraților
Ce-n Israel au stăpânit?
22Când Menahem a adormit,
A fost și el adăugit
La al său neam. El e urmat
De fiul său, care-a venit
Și-n Israel a stăpânit.
Fiul pe care îl avea
Era chemat Pecahia.
Pecahia, împăratul lui Israel
23Cincizeci de ani, tocmai făcuse,
De când ca împărat șezuse
Peste Iudei Azaria.
Atuncea, în Samaria –
La-mpărăție – a venit
Și-n Israel a stăpânit
Pecahia, acela care,
Pe Menahem, părinte-l are.
Pecahia, doi ani, a stat,
În Israel, ca împărat.
24El a făcut ce este rău,
La fel ca-naintașul său –
Ieroboam – acela care,
Părinte, Pe Nebat, îl are
Și în păcate, după el,
A tras întregul Israel.
Lucrările ce le-a făcut,
Lui Dumnezeu nu I-au plăcut.
25Pe-al lui Ramalia fecior,
Îl avusese slujitor.
Slujbașu-acela s-a numit
Pecah, iar el a uneltit
În contra împăratului.
Astfel, chiar în palatul lui,
El l-a ucis pe împărat,
La fel precum s-a întâmplat
Cu-Argob și Arie. Cu el,
Avuse slujitoru-acel,
Cincizeci de inși cari îl urmau
Și care Galaadiți erau.
Pecah, în urmă, a venit
Și-n Israel, a stăpânit.
26Dar tot ceea ce a făcut
Pecahia, a fost trecut
În cărțile Cronicilor
Ce sunt ale-mpăraților
Cari la domnie au venit
Și-n Israel au stăpânit.
Pecah, împăratul lui Israel
27Cincizeci și doi de ani făcuse,
De când – ca împărat – șezuse
Peste Iudei, Azaria.
Atuncea, în Samaria –
La-mpărăție – a venit
Și-n Israel a stăpânit
Feciorul lui Ramalia.
Pecah, acesta se numea.
El douăzeci de ani a stat,
În Israel, ca împărat.
28Cât a domnit, a făcut rău,
La fel ca-naintașul său –
Ieroboam – acela care,
Părinte, pe Nebat, îl are
Și – în păcate – după el,
A tras întregul Israel.
Lucrările ce le-a făcut,
Lui Dumnezeu nu I-au plăcut.
29În vremea lui, a năvălit
Tiglat-Pileser, ce-a domnit
Peste Asiria. Astfel,
El smulse, de la Israel,
Iionul, Chedeșul, urmat
De-Abel-Bet-Maca. A luat
Și Ioanahul, cu război.
A smuls Hațorul, iar apoi,
Spre Galaad s-a repezit,
Pe care l-a și cucerit.
S-a îndreptat – după aceea –
Către micuța Galileea.
Apoi, spre-a lui Neftali țară,
Oștile lui se îndreptară.
Locuitori-au fost luați
Și în Asiria mutați.
30Osea, atunci – acela care,
Pe Ela, drept părinte-l are,
În mare taină-a uneltit
Și pe Pecah el l-a lovit.
În urmă, el s-a așezat
Pe scaunul de împărat.
Lucrul acest s-a făptuit,
Chiar când Iotam a împlinit,
Ani, douăzeci, de când domnea.
El fiu îi e, lui Ozia.
31Dar tot ceea ce-a săvârșit
Pecah atunci, s-a pomenit
În cărțile Cronicilor
Ce sunt ale-mpăraților
Cari la domnie au venit
Și-n Israel, au stăpânit.
Iotam, împăratul lui Iuda
32Pecah doi ani abia făcuse,
De când – ca împărat – șezuse
În Israel, când a venit –
La tron – Iotam și a domnit
Peste Iudei. El e cel care,
Pe Ozia, părinte-l are.
33Ani douăzeci și cinci avuse
Când – domnitor – el se făcuse,
Iar la Ierusalim a stat,
Ani șaisprezece ca-mpărat.
Ierușa fost-a a lui mamă,
Iar tatăl ei, Țadoc, se cheamă.
34Cât a domnit, el a făcut
Doar lucruri care i-au plăcut
Lui Dumnezeu, precum făcea
Și al său tată, Ozia.
35Dar înălțimi tot mai erau.
Noroadele, încă, mergeau
Pe înălțimi, tămâie-arzând,
Precum și jertfe aducând.
În vremea-n care a domnit
Iotam în Iuda, s-a zidit
Cea mai înaltă poartă care,
Casa lui Dumnezeu o are.
36Dar toate câte le-a făcut
Iotam, oare nu s-au trecut
În cărțile Cronicilor
Ce sunt ale-mpăraților,
Cari la domnie au venit
Și-n Iuda au împărățit?
37În vremea ‘ceea s-a văzut
Că Dumnezeu a început
Ca să-l trimeată la Iudei,
Pe împăratul Siriei,
Care – Rețin – a fost numit,
Și pe Pecah, care-a domnit
În Israel. El îl avea,
Drept tată, pe Ramalia.
38Iotam, în urmă, a murit,
Fiind și el adăugit
La neamul său. L-au îngropat
Într-un mormânt ce s-a aflat
Chiar în cetatea cea pe care,
David, al său părinte-o are.
Apoi, în locu-i a venit
Ahaz – al său fiu – și-a domnit.

Currently Selected:

2 Împărați 15: BIV2014

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in