YouVersion Logo
Search Icon

1 Regi 12

12
1Roboam s-a dus la Șehem, pentru că tot poporul Israel venise acolo ca să îl facă rege. 2Când Ieroboam – fiul lui Nebat – a auzit despre acest lucrul, era în Egipt, acolo unde fugise de regele Solomon. Atunci Ieroboam s-a întors din Egipt. 3Israelienii au trimis pe cineva să îl cheme; iar Ieroboam și întreaga adunare a lui Israel au venit și i-au zis lui Roboam: 4„Tatăl tău a făcut jugul nostru din ce în ce mai greu. Acum, îți cerem să ne absolvi de obligația acestei dificile slujbe din vremea tatălui tău. Scapă-ne de jugul greu pe care l-a pus el peste noi; și îți vom sluji!” 5El le-a răspuns: „Duceți-vă; și întoarceți-vă la mine după trei zile.” Astfel, poporul a plecat. 6Regele Roboam a discutat cu bătrânii care i-au slujit tatălui lui – Solomon – în timpul vieții acestuia. El i-a întrebat: „Ce îmi sugerați să răspund acestui popor?” 7Ei i-au zis: „Dacă astăzi vei fi un slujitor pentru oamenii acestui popor, dacă vei fi de acord cu ei și dacă le vei răspunde prin cuvinte acceptabile, ei vor fi slujitorii tăi toată viața lor.” 8Dar Roboam nu a luat în considerare sfatul pe care i l-au dat bătrânii; ci a cerut și părerea tinerilor din generația lui care îi slujeau. 9El i-a întrebat: „Ce propunere aveți? Cum să răspund acestui popor care mi-a cerut să îi iau de pe umeri greul jug pe care tatăl meu l-a pus peste el?” 10Tinerii care crescuseră împreună cu el, i-au răspuns: „Vorbește acestui popor care ți-a spus că tatăl tău i-a făcut jugul greu și că tu trebuie să îl iei de peste el, zicându-i astfel: «Cel mai mic deget al meu este mai gros decât șoldurile tatălui meu. 11Tatăl meu a pus un jug greu peste voi; dar eu voi adăuga alte greutăți jugului vostru. Tatăl meu v-a pedepsit cu bici subțire; dar eu vă voi pedepsi cu un bici gros, împletit.»” 12Ieroboam, însoțit de tot poporul, a venit la Roboam a treia zi, exact cum le poruncise regele când le zisese: „Reveniți la mine peste trei zile!” 13Regele i-a răspuns poporului cu duritate. El nu a luat în considerare sfatul pe care i l-au dat bătrânii; 14și astfel le-a vorbit așa cum îi sugeraseră tinerii: „Tatăl meu v-a făcut jugul greu; dar eu vi-l voi face mult mai greu. Tatăl meu v-a pedepsit cu bice subțiri; dar eu vă voi pedepsi cu bice groase, împletite.” 15Astfel, regele nu a luat în considerare cererea poporului. Dar această situație venea de la Iahve, pentru ca El să Își respecte cuvântul pe care îl spusese despre Ieroboam – fiul lui Nebat – prin Ahia din Șilo. 16Când toți israelienii au văzut că regele nu le-a luat în considerare plângerea, i-au răspuns: „Ce avem noi în comun cu David? Nu avem nicio moștenire împreună cu fiul lui Ișai. Israel, du-te la corturile tale! David, ai grijă de familia ta!” Și astfel, poporul Israel a plecat acasă. 17Dar Roboam a continuat să îi guverneze pe israelienii care locuiau în orașele din teritoriul numit Iuda. 18Regele Roboam l-a trimis la israelieni pe Adoniram. El era șeful celor care prestau munci obligatorii. Dar toți israelienii l-au omorât lovindu-l cu pietre. Atunci regele Roboam s-a grăbit să se urce în car și să fugă la Ierusalim. 19Astfel a început revolta lui Israel împotriva familiei lui David; și așa au și rămas relațiile dintre ei până astăzi. 20Atunci când israelienii au auzit că Ieroboam se întorsese, l-au chemat să vină între oamenii adunați; și l-au numit rege pentru tot teritoriul numit Israel. Cu excepția descendenților din tribul lui Iuda, niciunul dintre ceilalți israelieni nu s-a dus după familia lui David. 21Atunci când Roboam a ajuns la Ierusalim, a adunat pe toți urmașii lui Iuda și pe cei din tribul lui Beniamin. Erau o sută optzeci de mii de bărbați selectați, pregătiți să lupte. Ei au mers la război împotriva celor din teritoriul numit Israel, intenționând să readucă tot regatul sub guvernarea lui Roboam, fiul lui Solomon. 22Dar Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Șemaia – omul lui Dumnezeu – și i-a zis: 23„Vorbește atât lui Roboam – fiul lui Solomon – regele lui Iuda și întregului clan al lui Iuda și al lui Beniamin, cât și celor rămași din popor, 24spunându-le că Iahve vă previne: «Nu mergeți să luptați împotriva fraților voștri israelieni! Întoarceți-vă fiecare acasă; pentru că de la Mine a venit acest lucru!»” Ei au ascultat Cuvântul lui Iahve; și astfel s-au întors acasă, conform poruncii lui Iahve. 25Ieroboam a construit orașul Șehem în partea muntoasă a teritoriului locuit de urmașii lui Efraim; și a locuit acolo. Apoi a plecat din acea zonă și a construit orașul Peniel. 26El și-a zis: „Este posibil ca acum regatul să se întoarcă la familia lui David. 27Dacă acest popor se va duce la casa lui Iahve – în Ierusalim – ca să ofere acolo sacrificii, inima lui va trece de partea stăpânului lor – Roboam – regele lui Iuda. Astfel, pe mine mă vor omorî; și se vor întoarce la Roboam, regele lui Iuda.” 28După ce a discutat cu cei din jurul lui, regele a făcut doi viței de aur; și a zis poporului: „Este prea dificil pentru voi să vă deplasați până la Ierusalim. Israel, aceștia sunt zeii tăi care te-au scos de pe teritoriul Egiptului!” 29A pus unul dintre viței la Betel, iar pe celălalt în teritoriul locuit de urmașii lui Dan. 30Acest lucru a devenit o ocazie de păcătuire. Poporul mergea până în teritoriul urmașilor lui Dan ca să se închine înaintea unuia dintre viței. 31Ieroboam a construit un sanctuar pe înălțimi; și a desemnat preoți luați din tot poporul, deși ei nu erau dintre leviți. 32Ieroboam a stabilit o sărbătoare în a cincisprezecea zi din a opta lună, asemănătoare celei din teritoriul urmașilor lui Iuda; și cu acea ocazie, aducea sacrificii pe altar. El s-a dus la Betel; și acolo a adus sacrificii vițeilor pe care îi făcuse și a desemnat preoți pentru înălțimile pe care le construise. 33În a cincisprezecea zi din a opta lună – pe care o alesese singur –, Ieroboam a adus sacrificii pe altarul pe care îl construise la Betel. Astfel, el a stabilit o sărbătoare pentru israelieni; și se ducea la altar ca să ardă tămâie.

Currently Selected:

1 Regi 12: BVA

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in