YouVersion Logo
Search Icon

1 Regi 13

13
1Atunci, un om al lui Dumnezeu a venit din teritoriul numit Iuda la Betel – așa cum îi spusese Cuvântul lui Iahve – în timp ce Ieroboam stătea lângă altar, arzând tămâie. 2El a strigat împotriva altarului, conform Cuvântului lui Iahve, zicând: „Altar, altar! Iahve spune: «Să știi că se va naște un fiu care va fi dintre descendenții lui David. Numele lui va fi Iosia. El îi va înjunghia deasupra ta pe preoții înălțimilor care aduc sacrificii aici; și pe tine se vor arde oase de om!»” 3El a vorbit în aceeași zi despre un semn, spunând: „Acesta este semnul pe care l-a stabilit Iahve (ca dovadă că se va întâmpla așa): altarul se va despica, iar cenușa de pe el se va împrăștia.” 4Când a auzit cuvântul pe care îl pronunțase omul lui Dumnezeu împotriva altarului din Betel, regele Ieroboam și-a întins mâna de deasupra altarului spre el; și a ordonat: „Prindeți-l!” Dar acea mână pe care o întinsese spre omul lui Dumnezeu, s-a uscat. Astfel, regele nu a mai putut să și-o retragă… 5Altarul s-a despicat și a căzut cenușa care era pe el – conform semnului pe care îl precizase omul lui Dumnezeu prin Cuvântul lui Iahve. 6Atunci regele l-a rugat pe omul lui Dumnezeu, zicând: „Intervino rugându-te lui Iahve – Dumnezeului tău – pentru mine, ca să îmi pot trage mâna înapoi!” Omul lui Dumnezeu s-a rugat lui Iahve. Atunci mâna regelui s-a refăcut și a devenit cum fusese mai înainte. 7Regele i-a zis omului lui Dumnezeu: „Vino cu mine acasă și refă-ți energia (mâncând); iar eu îți voi da un dar!” 8Omul lui Dumnezeu i-a răspuns: „Chiar dacă mi-ai oferi jumătate din averile tale, nu voi veni cu tine, nu voi mânca pâine, nici nu voi bea apă în acest loc; 9pentru că mi s-a poruncit prin Cuvântul lui Iahve: «Să nu mănânci pâine, să nu bei apă și să nu te întorci pe același drum pe care te vei duce!»” 10Astfel, el a plecat pe un alt drum. Nu s-a mai întors pe drumul pe care venise la Betel. 11În Betel locuia un profet bătrân. Fiii lui au venit și i-au relatat tatălui lor tot ce făcuse omul lui Dumnezeu în Betel în acea zi. I-au spus și cuvintele pe care i le adresase acela regelui. 12Atunci tatăl lor i-a întrebat: „Pe ce drum a plecat?” Fiii lui văzuseră pe ce drum plecase omul lui Dumnezeu care venise din teritoriul numit Iuda. 13Apoi el le-a zis fiilor lui: „Puneți-mi șaua pe măgar!” După ce i-au înșeuat măgarul, el l-a încălecat 14și s-a dus după omul lui Dumnezeu. L-a găsit stând sub un stejar; și l-a întrebat: „Tu ești omul lui Dumnezeu care a venit din teritoriul numit Iuda?” El a răspuns: „Eu sunt.” 15Atunci profetul i-a zis: „Vino la mine acasă; și îți voi da să mănânci.” 16Omul lui Dumnezeu i-a răspuns: „Nu pot să mă întorc și să merg cu tine. Nu-mi permit să mănânc pâine și nici să beau apă în acest loc; 17pentru că prin Cuvântul lui Iahve mi s-a spus: «Să nu mănânci pâine și să nu bei apă acolo. Să nu te întorci pe același drum pe care te vei duce!»” 18Acel profet bătrân i-a zis: „Și eu sunt profet ca tine; și mi-a vorbit un înger prin Cuvântul lui Iahve, zicând: «Adu-l înapoi acasă împreună cu tine, ca să mănânce pâine și să bea apă!»” Îl mințea. 19Atunci omul lui Dumnezeu s-a întors cu el, a mâncat pâine și a băut apă în casa lui. 20În timp ce stăteau la masă, Iahve i-a vorbit profetului (bătrân) care-l adusese înapoi; 21și atunci el a strigat împotriva omului lui Dumnezeu care venise din teritoriul numit Iuda: „Iahve îți zice: «Pentru că nu M-ai ascultat și nu ai respectat porunca pe care ți-a dat-o Dumnezeul tău numit Iahve, 22ci te-ai întors acceptând să mănânci pâine și ai băut apă în locul despre care îți poruncise să nu mănânci și nici să nu bei, corpul tău nu va fi înmormântat în mormântul părinților tăi!»” 23După ce omul lui Dumnezeu a mâncat și a băut, profetul care îl adusese înapoi i-a pus șaua pe măgar. 24El a plecat; dar s-a întâlnit pe drum cu un leu care l-a omorât. Corpul lui a fost aruncat pe acel drum. Atât măgarul, cât și leul stăteau lângă acel corp. 25Niște bărbați care treceau pe acolo, au văzut corpul lui întins pe drum și leul stând lângă el. Atunci au venit și au relatat despre acest lucru în orașul în care locuia profetul bătrân. 26Când profetul care îl întorsese din drumul lui a auzit ce s-a întâmplat, a zis: „Acesta este omul lui Dumnezeu care nu a ascultat de Cuvântul Său. Iahve l-a făcut să ajungă în ghearele leului care l-a sfâșiat și l-a omorât, conform cuvântului pe care îl spusese El.” 27Apoi le-a zis fiilor lui: „Puneți-mi șaua pe măgar!” Ei i-au înșeuat măgarul. 28Apoi el a plecat; și a găsit corpul (omului lui Dumnezeu) întins pe drum, cu măgarul și leul stând lângă el. Leul nu mâncase corpul profetului și nici nu sfâșiase măgarul. 29Atunci profetul a ridicat corpul omului lui Dumnezeu, l-a pus pe măgar și s-a întors în oraș ca să îl jelească și să îl înmormânteze. 30I-a pus corpul în propriul lui mormânt; și a plâns pentru el, zicând: „Vai, frate!” 31După ce l-a înmormântat, profetul le-a spus fiilor lui: „Când voi muri, să mă înmormântați în mormântul în care a fost pus omul lui Dumnezeu. Să îmi puneți oasele lângă ale lui; 32pentru că ce a spus el conform poruncii lui Iahve împotriva altarului din Betel și împotriva tuturor sanctuarelor de pe înălțimile orașelor Samariei, se va întâmpla!” 33Ieroboam nu și-a schimbat comportamentul lui rău nici după acest eveniment; ci a desemnat israelieni luați din tot poporul care să fie preoți pentru înălțimi. Cei care doreau, erau investiți de el ca preoți pentru înălțimi. 34Acesta a fost păcatul familiei lui Ieroboam – care a determinat ștergerea și distrugerea ei de pe pământ.

Currently Selected:

1 Regi 13: BVA

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in