Geneza 17
17
1Și când Avram era în vârstă de nouăzeci și nouă de ani, DOMNUL s-a arătat lui Avram și i-a spus: Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic, umblă înaintea mea și fii desăvârșit.
2Și voi face legământul meu între mine și tine și te voi înmulți peste măsură.
3Și Avram a căzut cu fața sa la pământ și Dumnezeu a vorbit cu el, spunând:
4Cât despre mine, iată, legământul meu este cu tine și tu vei fi tată al multor națiuni.
5Și nu va mai fi chemat numele tău Avram, ci numele tău va fi Avraam, pentru că te-am făcut tată al multor națiuni.
6Și te voi face peste măsură de roditor și voi face națiuni din tine și împărați vor ieși din tine.
7Și voi întemeia legământul meu între mine și tine și sămânța ta după tine în generațiile lor, ca legământ fără de sfârșit, pentru a-ți fi Dumnezeu ție și seminței tale după tine.
8Și îți voi da ție și seminței tale după tine țara în care ești străin, toată țara lui Canaan, ca stăpânire fără de sfârșit; și voi fi Dumnezeul lor.
9Și Dumnezeu i-a spus lui Avraam: Tu, așadar, vei ține legământul meu, tu și sămânța ta după tine, în generațiile lor.
10Acesta este legământul meu, pe care voi îl veți ține, între mine și tine și sămânța ta după tine: Fiecare copil de parte bărbătească dintre voi va fi circumcis.
11Și veți circumcide pielea prepuțului vostru și aceasta va fi un semn al legământului dintre mine și voi.
12Și cel ce este în vârstă de opt zile va fi circumcis între voi, fiecare copil de parte bărbătească în generațiile voastre, cel născut în casă, sau cumpărat cu bani de la vreun străin, care nu este din sămânța ta.
13Cel născut în casa ta și cel cumpărat cu banii tăi trebuie să fie circumcis, și legământul meu va fi în carnea voastră ca legământ fără de sfârșit.
14Și copilul de parte bărbătească necircumcis, a cărui piele a prepuțului său nu este circumcisă, acel suflet va fi stârpit din poporul său; el a rupt legământul meu.
15Și Dumnezeu i-a spus lui Avraam: Cât despre Sarai, soția ta, nu vei mai chema numele ei Sarai, ci Sara va fi numele ei.
16Și o voi binecuvânta și de asemenea îți voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta și ea va fi o mamă de națiuni, împărați de popoare vor ieși din ea.
17Atunci Avraam a căzut cu fața sa la pământ și a râs și a spus în inima lui: Îi va fi născut un copil celui ce este în vârstă de o sută de ani? Și va naște Sara, care are nouăzeci de ani?
18Și Avraam i-a spus lui Dumnezeu: O, de ar putea trăi Ismael înaintea ta!
19Și Dumnezeu a spus: Sara, soția ta, într-adevăr, îți va naște un fiu și îi vei pune numele Isaac; și voi întemeia legământul meu cu el, ca legământ fără de sfârșit, și cu sămânța lui după el.
20Și cât despre Ismael, te-am auzit: Iată, l-am binecuvântat și îl voi face roditor și îl voi înmulți peste măsură, doisprezece prinți va naște și îl voi face o mare națiune.
21Dar legământul meu îl voi întemeia cu Isaac, pe care Sara ți-l va naște la timpul cuvenit, în anul viitor.
22Și a terminat de vorbit cu el, iar Dumnezeu s-a înălțat de la Avraam.
23Și Avraam a luat pe Ismael, fiul său, și pe toți cei născuți în casa lui și pe toți cei cumpărați cu banii lui, fiecare parte bărbătească între oamenii casei lui Avraam, și a circumcis pielea prepuțului lor chiar în aceeași zi, așa cum Dumnezeu îi spusese.
24Și Avraam era în vârstă de nouăzeci și nouă de ani când a fost circumcis în pielea prepuțului său.
25Și Ismael, fiul său, avea treisprezece ani când a fost circumcis în pielea prepuțului său.
26Chiar în aceeași zi a fost Avraam circumcis și Ismael, fiul său.
27Și toți oamenii din casa lui, născuți în casă și cumpărați cu bani de la străin, au fost circumciși împreună cu el.
Okuqokiwe okwamanje:
Geneza 17: BTF2015
Qhakambisa
Dlulisela
Kopisha
Ufuna ukuthi okuvelele kwakho kugcinwe kuwo wonke amadivayisi akho? Bhalisa noma ngena ngemvume
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.