Ioan 2
2
1Și a treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii și mama lui Isus era acolo;
2Și la nuntă a fost chemat și Isus și discipolii lui.
3Și când s-a terminat vinul, mama lui Isus i-a zis: Nu au vin.
4Isus i-a spus: Femeie, ce am a face cu tine? Nu mi-a venit încă timpul.
5Mama lui a spus servitorilor: Faceți orice vă va spune.
6Și acolo erau puse șase vase de piatră, puse conform obiceiului de curățire al iudeilor, care conțineau două sau trei măsuri.
7Isus le-a spus: Umpleți vasele cu apă. Și le-au umplut până sus.
8Și le-a spus: Scoateți acum și duceți-i conducătorului nunții. Și i-au dus.
9Și conducătorul nunții, după ce a gustat apa făcută vin și neștiind de unde era, (dar servitorii, care au scos apa, știau), conducătorul nunții a chemat pe mire,
10Și i-a spus: Orice om pune întâi vin bun și după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puțin bun; dar tu ai ținut vinul bun până acum.
11Acest început al miracolelor l-a făcut Isus în Cana Galileii; și și-a arătat gloria; și discipolii lui au crezut în el.
12După aceasta, s-a coborât la Capernaum, el și mama lui și frații lui și discipolii lui; și au rămas acolo nu multe zile.
13Și paștele iudeilor era aproape și Isus a urcat la Ierusalim,
14Și a găsit în templu pe cei ce vindeau boi și oi și porumbei și pe schimbătorii de bani șezând jos;
15Și, făcând un bici de frânghii, i-a scos pe toți afară din templu, și oile și boii, și a vărsat banii schimbătorilor și le-a răsturnat mesele,
16Și a spus celor ce vindeau porumbei: Luați acestea de aici, nu faceți din casa Tatălui meu o casă de comerț.
17Și discipolii lui și-au amintit că este scris: Zelul casei tale m-a mâncat.
18Atunci iudeii au răspuns și i-au zis: Ce semn ne arăți nouă, văzând că faci acestea?
19Isus a răspuns și le-a zis: Distrugeți templul acesta și în trei zile îl voi ridica.
20Atunci iudeii au spus: Patruzeci și șase de ani a fost templul acesta în construcție și tu îl vei ridica în trei zile?
21Dar el le vorbea despre templul trupului său.
22De aceea, când a înviat dintre morți, discipolii lui și-au amintit că le spusese aceasta; și au crezut scriptura și cuvântul pe care îl spusese Isus.
23Dar când era în Ierusalim, la paște, la sărbătoare, mulți au crezut în numele lui, când vedeau miracolele pe care le făcea.
24Dar Isus însuși nu li s-a încredințat, pentru că îi cunoștea pe toți,
25Și nu a avut nevoie ca să îi aducă cineva mărturie despre om, fiindcă știa ce era în om.
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.