Geneza 9
9
Dumnezeu binecuvântă pe Noe
1Noe și cei trei fii ai lui
Primesc, din partea Domnului,
În dar, o binecuvântare:
„Creșteți! Să fiți în număr mare,
Să umpleți iar, acest pământ,
2Iar dobitoace, câte sânt,
Cuprinse să fie de groază,
Când neamul vostru au să-l vază!
Vă las mâna să stăpânească
Peste-orice fiară pământească,
Și peste păsările zării
Și-asemeni, peste peștii mării!
3Tot ce se mișcă și se vede,
Precum și toată iarba verde,
Date vă sunt, să le mâncați
Și foamea să vă stâmpărați.
4Carnea numai, cu viața sa –
Deci sângele – îl veți lăsa!
Să nu cumva să îl mâncați,
5Că veți fi nevoiți să-Mi dați,
Când am să-l cer, sângele vostru;
Și orice dobitoc terestru,
Tot sângele, asemenea,
Va trebui-napoi să-Mi dea.
Voi cere viața omului –
Atenție! – din mâna lui!
6De-al omului sânge, cumva,
Va fi vărsat de cineva,
Cel care-l varsă, vreau să știe,
Căci și-al său sânge va să fie
Vărsat la fel, la rândul lui,
Că după chipul Domnului,
Fusese omul modelat.
7Voi creșteți dar, neîncetat!
În număr, să vă înmulțiți
Și pe pământ vă răspândiți!”
Legământul lui Dumnezeu cu Noe
8Domnul, din ‘naltul cerului,
Lui Noe și fiilor lui,
9Le-a spus: „Eu fac un legământ,
Cu voi, cu cei care nu sânt,
Urmând să vină după voi!
10Viețuitoarele apoi,
Vor profita de legământ –
Tot ce se mișcă pe pământ:
Și păsări și vite și fiare;
Toate ce-au fost cu voi și care,
Acum, din arcă au ieșit,
Așa cum Eu am poruncit.
11Iată dar, al Meu legământ:
Nicicând, potopul, pe pământ,
Nu va veni să-l pustiască,
Făpturile să-i nimicească!”
12Și Dumnezeu, un semn, a pus
Spre-a întări ceea ce-a spus
13„Priviți dar, curcubeul Meu!
L-am așezat în nor. Mereu,
De legământ, Îmi va vorbi
Și-astfel, nu vă voi mai zdrobi!
14Când am să strâng iarăși, nori grei,
Semnul se va ivi-ntre ei,
15Iar Eu am să Îmi amintesc
De legământ și-am să opresc
Potopul, care stă să vie,
Să spulbere sămânța vie.
16Va sta deci curcubeu-n nor,
Iar Eu îl văd, și nu omor
Făpturile de pe pământ,
Căci Mi-amintesc de legământ.
17Iată, prin semnul stabilit,
Eu, vorbele, Mi-am întărit!”
Fiii lui Noe
18Fiii lui Noe s-au chemat
Sem, Ham, Iafet. Ei l-au urmat,
După al Domnului Sfânt plan.
Ham este tatăl lui Canaan.
19Cei trei, fiii lui Noe sânt,
Din cari ieșit-au, pe pământ,
Toți oamenii ce-au populat
Planeta, viață când i-au dat.
20Noe a început să fie
Bun lucrător și-a sădit vie.
21Dar într-o zi, s-a îmbătat,
De prea mult vin; s-a dezbrăcat,
În cortul său, și-a adormit.
22Ham, dezbrăcat când l-a zărit,
A dat fuga și-a înștiințat
Pe ai săi frați; ei au luat –
Sem și Iafet – făr’ a mai sta
Pe gânduri, iute, o manta.
23În cort, cu spatele-au venit,
Pe tatăl lor l-au învelit,
Fără ca să se fi uitat
Și să îl vadă dezbrăcat.
24Noe, atunci când s-a trezit,
Când a aflat ce-a săvârșit
Mezinul dintre ai lui fii,
25Strigat-a: „Blestemat să fii
Canaan! Fii robul robilor!
Fii rob în fața fraților!”
Apoi, a mai adăugat:
26„Să fie binecuvântat
Cel care-i este Dumnezeu
Lui Sem – precum este și-al meu –
Iar Canaan rob să îi fie!
27Domnul, apoi, cu dărnicie,
Pământuri – lui Iafet – să-i dea
Și în al lui Sem cort, să stea!
Cât de acel făptuitor –
Canaan – sa fie robul lor!”
28După potop, Noe-a trăit
Și pe pământ s-a mai trudit
Încă treisute cincizeci ani.
29La nouăsute cincizeci ani,
Fiind, de viață, istovit,
Într-un sfârșit, el a murit.
Copyright © 2014 Ioan Ciorca