YouVersion
Pictograma căutare

Călătoria spre IesleMostră

Journey To The Manger

Ziua 23 din 70

A trăi deplin pentru El

Nașterea lui Isus a fost o promisiune a speranței și răscumpărării pentru un popor disperat de a avea un nou Rege. Viața Lui ne-a oferit un exemplu al modului în care ar trebui să Îl urmăm pe Dumnezeu în orice circumstanțe. Moartea lui a plătit prețul pentru păcatele noastre, permițându-ne să fim restaurați în relația noastră cu Dumnezeu. Învierea Sa a împlinit profețiile vechi și a învins puterea păcatului și a morții. Însă lucrarea lui Isus transcende pentru totdeauna generațiile și continuă să aducă schimbare în lume, zilnic.

Prima dată Dumnezeu și-a trimis Fiul în lume ca și un copil smerit, punând în aplicare planul Său măreț de răscumpărare. Isus va reveni ca un Rege triumfător, pe care toți îl vor proclama ca Domn. Așteptând revenirea Lui triumfală noi putem trăi pentru El, ca o creație nouă, o viață deplină.

Alăturându-ne Lui în lucrarea de restaurare a împărăției Sale ce continuă chiar și astăzi, noi Îi slăvim numele de Rege al Regilor și Domn al Domnilor.

Activitate:Fă un mic act de restaurare. Adună gunoiul ce nu îți aparține sau donează unei organizații de caritate bunuri ce nu le mai folosești.

Scriptura

Ziua 22Ziua 24

Despre acest plan

Journey To The Manger

Într-o noapte liniștită cu mai mult de 2000 de ani în urmă, îngerii au adus Vestea nașterii Salvatorului unui grup de păstori ce își păzeau oile. Și după ce au auzit vestea, păstorii au lăsat totul pentru a merge în căutarea pruncului născut în ieslea din Betleem. În toți acești ani care au urmat, invitația a rămas aceeași. Alătură-te Dr. Charles Stanley, care te va ajuta să te apropii de Salvatorul și te va încuraja să îți faci timp să te odihnești, în acest sezon, în dragostea Tatălui. 

More

Mulțumim organizației In Touch Ministries pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, te rugăm să vizitezi: https://intouch.cc/yv18