YouVersion
Pictograma căutare

Lumina Lumii - Devoțional pentru Postul CrăciunuluiMostră

Light of the World - Advent Devotional

Ziua 4 din 4

Pace

Prințul păcii

scris de pastorul Maxim Belousov, partener OneHope în Ucraina.

“Iar pacea lui Dumnezeu, care depășește orice înțelegere, vă va păzi inimile și gândurile în Cristos Isus.” — Filipeni 4:7

Viața în Palestina, în primul secol, nu era liniștită.

Nu e greu să ne imaginăm conversația păstorilor în jurul focului în timp ce păzeau turmele în acea primă noapte de Crăciun, cu atât de mulți ani în urmă. Cât mai trebuie să trăim în frică? Când se va termina? De ce permite Dumnezeu să ni se întâmple atâtea lucruri groaznice? Va avea poporul nostru vreodată pace? Dar familiile noastre? Dar noi înșine?

Iar în mijlocul acestor întrebări grele, îngrijorărilor și îndoielilor, Dumnezeu sparge întunericul nopții printr-un înger.

În timp ce gloria lui Dumnezeu strălucea peste tot, îngerul le spune păstorilor - și ție - că El nu este indiferent față de circumstanțele tale. Știe că îți este teamă, dar nu trebuie să-ți mai fie frică pentru că El este în control. Mesia este aici!

Și apoi acele cuvinte celebre din Luca 2:14 -

"Glorie lui Dumnezeu în înălțimi și pace pe pământ, între oamenii plăcuți Lui"

Pentru o fetiță din Siria care tocmai și-a pierdut părinții și fratele după un bombardament, aceste cuvinte promit că războiul se va termina.

Pentru o mamă a cărei inimă a fost frântă de dependența de droguri, aceste cuvinte promit sfârșitul vinovăției și un motiv de speranță.

Pentru tine și pentru mine - și întreg pământul - acesta e un dar de Crăciun neprețuit. Să ne bucurăm și să-i dăm glorie lui Dumnezeu: Salvatorul s-a născut, Prințul păcii a venit!

Punct de reflecție

Prin nașterea lui Isus Cristos, Dumnezeu vrea ca noi să experimentăm pacea Lui eternă și să umblăm în voia Sa. În ce aspecte ale vieții tale ai nevoie să experimentezi promisiunea păcii? În legătură cu ce întrebări și încercări, Dumnezeu te încurajează?

Cereri de rugăciune

Roagă-te pentru refugiații sirieni și pentru cei care trec prin război pentru ca, de acest Crăciun, să simtă pacea și mângâierea lui Dumnezeu.

Roagă-te pentru misiunile de Crăciun OneHope din Ucraina și restul Europei - pentru ca inimile să fie deschise pentru Evanghelie și mulți copii, tineri și familiile lor să ajungă să creadă în Isus Cristos.

Sărbătorind Crăciunul în Ucraina

Ucrainienii sărbătoresc Crăciunul în 7 ianuarie!

În ajunul Crăciunului, familii și prieteni se adună împreună pentru petreceri distractive și mâncare. Copii și adulții merg din casă în casă pentru a cânta colinde, bucurându-se și anunțând speranța adusă de Isus Cristos.

„Shchedryk” este un cântec de Crăciun popular, scris de compozitorul ucrainian Mykola Leontovych în 1914. Poate îl știi ca și Colindul clopotelor („Carol of the Bells.")

Tinerilor le place să ia parte la diverse ocazii de a cânta - chiar și flash-mobs - în malluri și străzi aglomerate de Crăciun.

Grupuri de tineri și cei de la școala duminicală fac eforturi să-i ajute pe cei din comunitatea în care locuiesc - vizitând spitale și orfelinate pentru a oferi cadouri și pentru a împărtăși povestea Crăciunului. Bisericile organizează servicii la lumina lumânărilor și sunt pline de credincioși și musafiri.

Scriptura

Ziua 3

Despre acest plan

Light of the World - Advent Devotional

Milioane de creștini din toată lumea vor celebra Crăciunul în acest an. Postul Crăciunului, o frumoasă sărbătoare simbolică precedentă zilei de Crăciun, constituie o mare parte din festivitățile de Crăciun în multe țări. În timp ce citești acest devoțional pentru Postul Crăciunului, vei avea oportunitatea de a te uni în sărbătoare împreună cu frații și surorile tale din națiuni îndepărtate și de a învăța din unicele și puternicele lor perspective și tradiții.

More

Mulțumim OneHope pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vizitează: http://onehope.net/

Planuri asemănătoare