Răspunsul lui Dumnezeu la teamă, îngrijorare si anxietateMostră
Aici pentru tine
„V‑am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri. Dar îndrăzniți! Eu am învins lumea.” (Ioan16:33 NTR)
Studiile au descoperit că 85% din lucrurile de care ne îngrijorăm, nu se întâmplă niciodată. Asta înseamnă că din toate lucrurile pentru care îți faci griji în acest moment, 85 la sută nu se vor întâmpla. Dar cum rămâne cu celelalte 15 la sută? Ei bine, Domnul va fi cu tine în timpurile tale grele.
Dumnezeu nu a promis că vom trăi într-o lume fără durere. Iisus a spus: „În lume veți avea necazuri. Dar îndrăzniți! Eu am învins lumea.” (Ioan 16:33 NTR). Trebuie să ne confruntăm cu faptele. Cei dragi vor muri, iar greutățile vor veni în viața noastră.
Dar iată vestea bună: trăim în țara muritorilor, dar ne îndreptăm către țara celor vii. Da, moartea va veni, dar avem această promisiune de la Iisus: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă și Cel Ce trăiește! Am fost mort, dar iată că sunt viu în vecii vecilor! Eu am cheile morții și ale Locuinței Morților!” (Apocalipsa 1:17–18 NTR). Sunt atât de bucuros că El deține cheile. Dacă aș fi avut eu cheile, ar fi fost pierdute de ani de zile.
Nu cu mult timp în urmă, cineva m-a întrebat care a fost cel mai spiritual moment din viața mea. Cu alte cuvinte, când a fost momentul din viața mea când am simțit prezența lui Dumnezeu mai mult decât oricare altul? A trebuit să mă gândesc la asta. Și atunci mi-am dat seama de cel mai spiritual moment al vieții mele, momentul în care am simțit prezența lui Dumnezeu mai mult decât oricare altul, a fost când am auzit vestea că fiul meu Christopher a murit și Dumnezeu era acolo.
Ne putem bucura de faptul că Dumnezeu deține controlul. El va fi cu noi, dându-ne ceea ce avem nevoie, atunci când avem nevoie.
Drepturi de autor © 2017 de către Harvest Ministries. Toate drepturile rezervate.
Scriptura
Despre acest plan
Cum putem învinge teama, îngrijorarea și anxietatea? Biblia are ceva de zis în legătură cu asta iar tu poți avea biruință prin aplicarea adevărurilor lui Dumnezeu. Pastorul Greg Laurie a scris 18 devoțiuni zilnice pentru a te ajuta să depășești frica, grijile, și anxietatea. Te invit / Poți de asemenea să le împărtășești cu alții pe care îi cunoști și care doresc să crească în încrederea lor în Iisus Hristos. Harvest Ministries cu Greg Laurie
More