Calea MoșteniriiMostră
Disciplina personală
Pe vremea când eram doar un puști, în Tennessee, îmi plăcea să merg cu bicicleta însoțit de prieteni. Bineînțeles, bicicleta mea nu avea toate aceste accesorii excentrice pe care le poți vedea astăzi. Pe atunci, avea un singur angrenaj și un singur mecanism ce o punea în mișcare: cele două picioare micuțe ale mele. Și acele picioare erau destul de solicitate având în vedere faptul că în Tennessee nu avem prea multe suprafețe de teren plane. Fie ești nevoit să urci, fie să cobori.
Adesea, în timp ce mă plimbam cu bicicleta, obișnuiam să îmi ridic privirea și să realizez că drumul pe care mergeam, urca brusc. Și dacă dealul era într-adevăr abrupt, începeam să fac mișcări de la dreapta la stânga pentru a-mi menține avântul. Mă luptam și mă străduiam din greu să ajung în vârful dealului. De multe ori m-am aflat pe punctul de a renunța.
Dar n-am făcut-o niciodată.
De ce? Deoarece coborârea dealului merita absolut fiecare efort depus pentru urcarea acestuia.
Aceasta este destinația ta în ceea ce privește Calea spre Moștenire. Vrei să ajungi în locul de unde poți coborî liniștit. Vrei să atingi acel dulce punct în care investițiile și economiile tale aduc un venit anual mai mare decât ceea ce câștigi la locul de muncă.
Acesta se numește apogeu și este cel mai minunat loc unde te-ai putea afla. Însă a ajunge până acolo nu este un lucru deloc ușor. Aceasta implică multă muncă depusă pe o perioadă îndelungată de timp, și de asemenea o bună disciplină.
Evrei 12:11 subliniază faptul că disciplinarea este rareori distractivă, însă deosebit de necesară. Durerea simțită pe moment este cât se poate de reală, însă cei care plătesc prețul, în cele din urmă, câștigă.
Calea spre Moștenire, într-adevăr, nu este calea cea ușoară. Cea mai mare parte din călătorie se prezintă sub forma urcușului. Dar când ajungi în vârf, ajungi să cobori fără efort de cealaltă parte. În plus, Dumnezeu zâmbește pentru că ai fost slujitor credincios. Se bucură de călătorie alături de tine.
Iar acest este un sentiment cu adevărat minunat.
Așadar, continuă să pedalezi. Rămâi disciplinat și depune toată munca necesară pentru a pune bazele unei moșteniri de durată. Îți va schimba viața și viitorul.
Pentru a afla mai multe despre crearea unui plan de investiții bun și atingerea apogeului în ceea ce te privește, vizitează daveramsey.com/legacy.
Scriptura
Despre acest plan
Dave Ramsey este o voce americană de încredere când vine vorba de bani și afaceri. În urma propriului faliment la 30 de ani, Dave a început să învețe căile lui Dumnezeu în administrarea banilor. Acum Dave s-a dedicat învățării altora cum să își administreze banii astfel încât să trăiască și să dăruiască cum n-au făcut-o niciodată. În următoarele 31 de zile, Dave te va ghida prin ceea ce spune Biblia despre bani, bogăție și cum să trăiești și să lași o moștenire generațiilor ce vor veni.
More