YouVersion
Pictograma căutare

Principii pentru viață în Împărăția lui DumnezeuMostră

Principii pentru viață în Împărăția lui Dumnezeu

Ziua 7 din 12

REGLEMENTĂRI ȘI ARGUMENTE PENTRU IERTARE

IDEI DE BAZĂ

• Primul pas în aplanarea unui conflict pentru un creștin este abordarea directă a celui cu care ai avut conflictul.

• Dacă nu are succes, nu trebuie să abandoneze rezolvarea situației, ci trebuie reluate discuțiile cu el, implicând alte două sau trei persoane.

• Dacă nu se rezolvă nimic și nu se ajunge la pace, trebuie implicată biserica, iar dacă acea persoană ignoră chiar și medierea bisericii, este clar că avem de-a face cu un necredincios.

• Iertarea susține unitatea atât în plan pământesc, între noi, cât și în plan spiritual, între noi și Dumnezeu, de aceea ea nu este opțională pentru creștin.

• Robul îndatorat, care nu avea cum să plătescă datoria, reprezintă pe fiecare păcătos. Cerându-și iertare, el l-a înduplecat pe rege, în așa măsură că i-a iertat toată datoria.

• Era de așteptat ca la rândul lui și el să ierte mica datorie a datornicului său, ducând mai departe în împărăție modelul de bunătate al regelui. Din păcate, el nu l-a iertat, dovedind astfel lipsă de recunoștință.

• Regele a reacționat, readucându-l sub pedeapsă pe datornicul nerecunoscător. Iertarea este o condiție impusă de Dumnezeu pentru Împărăția Lui.

Subiectul iertării este tratat foarte serios de Isus, atât pentru faptul că este practic imposibil să nu fim la un moment dat răniți de cineva, cât și pentru consecințele enorme ale neiertării în plan fizic, emoțional și spiritual. De fapt, intrarea în Împărăția lui Dumnezeu are mult de-a face cu acest subiect, de aceea Isus îi învață pe cei din timpul Lui și pe noi astăzi cum să ne comportăm în astfel de situații cu impact veșnic. Împăratul din pilda de față este reprezentarea lui Dumnezeu Tatăl, robii iertați suntem noi, iar datoria o reprezintă mulțimea păcatelor noastre, pe care noi nu avem cum să le plătim, așa că suntem sortiți Iadului. Cei conștienți de acest lucru merg înaintea Împăratului cu smerenie și pocăință, iar Împăratul, adică Dumnezeu, Se îndură de ei, îi iartă de toate păcatele, îi eliberează și îi acceptă ca cetățeni ai Împărăției Sale. Acum dar, tu cel iertat de orice păcat, slobod și eliberat de orice teamă a Iadului, se întâmplă să ai un conflict cu cineva din jurul tău, care te deranjează atât de mult încât, ești gata să te răzbuni pe el, să-l porți prin tribunal, să-l distrugi. El îți cere iertare, se căiește din toată inima în fața ta, ba chiar îți promite că va repara totul în timp, dar tu nu vrei să auzi nimic, ci scopul tău este să-l distrugi. Ce crezi că va face Dumnezeu și cum Se va uita la toată scena asta?
Concluzia învățăturii lui Isus este că noi trebuie să iertăm întotdeauna pe oricine ne ofensează, oricât de mult ne-a greșit, fie că este conștient și își cere iertare, fie că nici măcar nu conștientizează că a greșit față de noi. Numai așa vom beneficia de intrarea în Împărăție.

Zi 6Zi 8

Despre acest plan

Principii pentru viață în Împărăția lui Dumnezeu

Împărăția lui Dumnezeu funcționează după principiile lui Dumnezeu care trebuie să se reflecte și în viața credinciosului.

More

Dorim să mulțumim Relație VS. Religie pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: www.relatievsreligie.com