7 lucruri pe care Biblia le spune despre căsătorieMostră
În urmă cu nouăsprezece ani, când mi-am întâlnit prima dată soția, ceea ce era în mintea mea nu era,„Wow! Această fată chiar are o frică de Domnul.”Nu, eram fermecat de părul ei de un roșu închis și zâmbetul ei molipsitor. Nu era de nasul meu. Și încă așa este.
Când am apărut la ușa ei pentru acea primă întâlnire pe nevăzute, eu eram un tocilar uscățiv care stătea mut în fața celei mai frumoase fete pe care am întâlnit-o vreodată. Și din nu știu ce motiv, ea s-a îndrăgostit de mine. Cu ani mai târziu, uneori rămân mut - nu întotdeauna datorită acelui păr de roșu înflăcărat, ci mai des datorită focului dinăuntrul ei.
Frumusețea ei nu s-a stins, dar mă găsesc tot mai atras de calitățile ei intangibile - lucruri ca și dragostea sa pentru Dumnezeu, altruismul ei, și generozitatea ei. Cred că la asta se referea Solomon când a spus, „Farmecul este înșelător și frumusețea este deșartă”. Mă îndoiesc că mă voi uita vreodată la Shelley și să nu o găsesc atrăgătoare din punct de vedere fizic. Dar anii m-au ajutat să apreciez adâncimea frumuseții adevărate, cuibărite în spatele formei sale fizice.
Mă pot uita la fiecare dintre cele trei fiice ale noastre și să văd frumusețea mamei lor. Mai important chiar, pot să văd același caracter dumnezeiesc și dulce care este format în ele care mă face să mă îndrăgostesc de mama lor în fiecare zi. Asta mă face cel mai mândru ca și soț și tată. Soția mea a fost atât un dar extraordinar și o parteneră de viață de neprețuit, și știu că Dumnezeu le pregătește pe fiicele mele pentru un viitor unde valoarea lor va fi măsurată mai mult după rafinament decât după reflecția lor.
Indiferent de unde te afli în călătoria ta, nu este niciodată prea târziu să schimbi ceea ce prețuiești. Dumnezeu se uită dincolo de aparențele noastre superficiale și se uită adânc în inimile noastre. Nu te poți ascunde în spatele unei fațade, și nici nu îți poți linguși calea prin farmecul tău ca să ajungi la favoarea Sa.
Deci da. Soția mea este mult peste nasul meu. Ea este mult mai frumoasă decât mine. Dar ea este mult mai mult decât atât. Ea mă învață pe mine și familia noastră ce este adevărata frumusețe. Ea mă învață importanța de a avea grijă de condiția inimii mele. Aceasta este o calitate lăudabilă și lucrez să o ajung din urmă.
Ce faci ca să cultivi ceva frumos în inima ta?
Michael Martin
Web developer pentru YouVersion
Scriptura
Despre acest plan
Biblia spune că atunci când ți-ai găsit un partener, ai găsit un lucru bun. Ce faci ca acest sentiment să dureze? Și poți continua să crești mai aproape de celălalt? De ce este nevoie pentru ca o căsătorie în ascultare de Dumnezeu să își împlinească promisiunea? În acest devoțional de 7 zile de la YouVersion, membrii echipei împărtășesc răspunsurile lor la aceste întrebări și multe altele. Fiecare zi include o imagine pentru versetul zilei pe care o poți distribui pentru a-ți onora partenerul.
More