YouVersion
Pictograma căutare

Ultima săgeatăMostră

The Last Arrow

Ziua 5 din 5

 

FII PREGĂTIT CÂND AJUNGI ACOLO

La vârsta de 29 de ani, eram, de 6 ani, pastorul unei mici congregații din South Dallas, Texas. În fiecare an, la Reunion Arena, avea loc un mare eveniment creștin la care, de obicei, mă ofeream voluntar pentru a întâmpina și a conduce lumea la locurile lor. Chiar înainte de începerea evenimentului, directorul executiv al conferinței a venit la mine și mi-a comunicat faptul că principalul vorbitor nu a reușit să ajungă și că eu îi voi lua locul. A fost nevoie de multă convingere din partea lui pentru a mă face să cred că mă voia pe mine pe acea scenă, în fața a 20.000 de oameni, în mai puțin de o oră.

În noaptea aceea, am dat fiecare gram de pasiune din mine, dar nu pentru că mă aflam în fața a mii de oameni. Aceeași pasiune și intensitate o dădeam în fiecare săptămână celor 20 sau 200 de oameni care intrau pe ușile bisericii mele. După eveniment, directorul mi-a făcut cunoscut faptul că mă văzuse predicând, în spaniolă, în biserica mea, fără ca eu să știu – el, deși nu înțelegea ce spuneam, știa ce se petrecea în acea cameră și, datorită acelui moment mic, mi-a încredințat un moment mare.

Adu-ți aminte că Isus ne-a făcut cunoscut acest principiu: celui ce este credincios în lucrurile mici i se vor încredința și cele mari. Cei mai mulți dintre noi încercăm să ajungem „acolo”, oriunde ar fi acest „acolo”, dar când ajungem acolo, nu suntem pregătiți. Cea mai mare tragedie ar fi să-ți trăiești viața așteptând ca acel moment să vină, în loc să-ți trăiești viața pregătindu-te pentru când acel moment va veni.

Ceea ce am văzut de-a lungul vieții este că, din percepția noastră, ne întrebăm de ce Dumnezeu nu ne-a oferit oportunitățile după care tânjim și, din percepția Sa, Dumnezeu se întreabă de ce am ales să fim nepregătiți pentru oportunitățile pe care El le-a pus chiar în fața noastră. Nu poți cunoaște fiecare provocare cu care te vei confrunta, dar poți cunoaște cine ești atunci când te confrunți cu acea provocare.

Există zone în viața ta în care simți că Dumnezeu te-a chemat să te pregătești pentru ceva mai mare? Cum ți-a răsplătit Dumnezeu credincioșia peste lucrurile mici, prin încredințarea unor lucruri mai mari?

Vă mulțumim că ați ales să citiți planul YouVersion, oferit de Erwin.

Comandă-ți o copie acum! The Last Arrow apasă aici

Scriptura

Ziua 4

Despre acest plan

The Last Arrow

Simți, în sufletul tău, că ai fost născut pentru mult mai mult decât viața pe care o trăiești acum? Te-ai devalorizat pe tine însuți, ți-ai trăit viața mult sub potențialul ei și ai subestimat intențiile lui Dumnezeu pentru tine? În acest devoțional de 5 zile, iconoclastul și pastorul bisericii Mosaic, Erwin McManus, ne va indica drumul spre trăirea unei vieți pline de pasiune, aventură și curaj. Bazat pe noua carte a lui McManus, The Last Arrow, descoperă cum să-ți urmezi visele din toată inima, cum să trăiești această viață din belșug și cum să mori cu tolba goală.

More

Mulțumim WaterBrook Multnoham pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vizitați: http://waterbrookmultnomah.com/books/540635/the-last-arrow-by-erwin-raphael-mcmanus/