Iubește și continuă să iubeștiMostră
Când este greu să iubești
Iubirea este unul dintre cele mai comune subiecte în cărți, cântece și multe altele. Mulți dintre noi am putea spune că suntem experți deoarece este un concept atât de familiar. Totuși, este unul din cele mai comune subiecte scrise și verbale deoarece pe seama lui cei mai mulți dintre noi înfruntă conflicte, îndoieli și povești de bucurie ori durere.
După personalitatea mea, mereu m-am considerat o persoană care iubește cu ușurință. Chiar și așa, am avut momente când iubirea a devenit una dintre cele mai mari provocări.
Iubirea este unul din motivele pentru care o relație se formează; absența iubirii este motivul comun pentru care aceasta se dezbină. Cum se ajunge acolo?
Răspunsul stă în faptul că iubirea implică dăruire. În Cuvântul lui Dumnezeu, găsim unul din cele mai frumoase și bine cunoscute versete, care ne spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” Ioan 3:16 NTR
Dumnezeu a iubit lumea, deci a DĂRUIT pe singurul Lui Fiu. Din natura noastră, suntem predispuși să ne gândim la propriul bine, la confort și la beneficii. Ținta noastră devine o abordare introspectivă (centrată pe sine) și pierdem din vedere esența iubirii.
Iubirea DĂRUIEȘTE, asta implică să ne setăm ținta asupra celorlalți. Iubirea oferă indiferent de circumstanțe, iubirea oferă indiferent de conflicte și continuă în ciuda rănilor.
Dumnezeu nu a trebuit să dea pe Fiul Lui, El însă a vrut să demonstreze tangibil dragostea pe care o avea pentru noi. Ca și creație a Lui, noi nu am făcut nimic pentru a câștiga această dragoste; El ne-a iubit mai întâi. El nu doar că ne iubește, ci este pregătit să ne ofere mai mult când vom ajunge la o anumită maturitate spirituală pentru a primi. El a dat pe singurul Lui Fiu ca să demonstreze dragostea imensă față de noi.
Când a fost o provocare să-i iubesc pe cei care m-au rănit, îmi amintesc că Dumnezeu m-a îndemnat să mă rog pentru ei la fel cum mă rog pentru cei dragi. Să mă rog pentru ei, familiile lor, locul lor de muncă, finanțele lor, starea lor de bine, pentru sănătatea spirituală și emoțională. Perspectiva mea cu privire la ei s-a schimbat complet deoarece Dumnezeu mi-a arătat că nu este despre a fi sau nu demn de a primi dragoste, ci despre faptul că toți avem nevoie de ea. Din nefericire, în mijlocul durerii refuzăm să mai oferim sau să primim dragoste. Cu toții, până și cei care ne rănesc, sunt vulnerabili și necesită iubire din partea cuiva.
Noi suntem chemați să oferim constant, să iubim, fără să așteptăm ca cei care ne-au rănit să se schimbe ci mai degrabă cu siguranța că dragostea noastră le poate impacta viața.
Astăzi vreau să te încurajez să pui deoparte 3 minute să te rogi pentru cei care te-au nedreptățit și să plângi pentru ei așa cum ai face cu cineva care este ușor de iubit. Cere-i lui Dumnezeu să se atingă de ei în locul în care se află, roagă-te pentru miracole și cere prezența lui Isus în viața lor. Sunt sigur că după ce vei termina această rugăciune vei fi capabil să privești la ei diferit; vei putea înțelege că dragostea poate fi tangibilă în inima ta și că vei fi schimbat pentru a-i îndruma spre schimbare pe cei din jurul tău.
Despre acest plan
Sărbătorirea dragostei depășește o anumită dată; este o viață care le amintește constant altora că dragostea lui Dumnezeu a venit să vindece, să restaureze și să ne dea o viață care proclamă bunătatea Lui. Te invit să navighezi printr-un studiu de trei zile despre ceea ce reprezintă iubirea și cum arată să-i iubim pe ceilalți așa cum intenționează Dumnezeu.
More